De ce nu luptă SUA împotriva teroriştilor de la Boko Haram? Obama pedepsește Nigeria pentru că nu e de acord cu căsătoriile homosexuale
Gruparea islamistă Boko Haram, responsabilă pentru cel puţin două masacre în Nigeria, ar putea fi oprită de către Statele Unite ale Americii, dar administraţia Obama refuză să o facă, susţine fostul congresman republican Steve Stockman.
Stockmman, unul din cei patru membri ai Delegaţiei Congresului SUA trimisă în Nigeria în 2014, a fost informat de oameni din vârful administraţiei că SUA are capacitatea de a livra informaţii cruciale Nigeriei, care ar "zdrobi" gruparea Boko Haram, dar că au fost blocaţi de către oamenii preşedintelui Obama.
Motivul? Conform lui Stockman, este vorba de către adoptarea de către Nigeria a unei legi care interzice "căsătoriile homosexuale".
"Da, am sugerat asta atunci când am întrebat. Cred că ei erau conştienţi: 'Da, asta e politica noastră'. Administraţia Obama vrea să vadă 'căsătoria homosexuală' în lumea întreagă, nu doar Nigeria", a spus Stockman într-un interviu pentru Lifesitenews.
Contactaţi, oficialii de la Departamentul de Stat au negat categoric această acuzaţie. Cu toate acestea, în 2014, colonelul Steve Warren, purtător de cuvânt al Pentagonului, recunoştea că SUA au strâns informaţii despre Boko Haram, pe care nu le împărtăşesc cu guvernul nigerian. "La momentul acesta, nu oferim date de inteligence", spunea Warren, citat de Military.com. Datele au fost colectate după ce Boko Haram răpise cele 250 de eleve din Nigeria. În aceeaşi perioadă, soţia lui Obama, Michelle, posta o fotografie în care le cerea teroriştilor înapoierea celor răpite (foto JOS). Toate cele 250 de fete au fost ucise.
Din 2014, de când datează vizita delegaţiei congresului SUA în Nigeria, gruparea teroristă Boko Haram a mai ucis câteva mii de persoane. În martie 2015, teroriştii au răpit 400 de copii şi femei din Damasak Nigeria.
Anul acesta, Nigeria s-a pus din nou împotriva adminstraţiei americane, atunci când a fost conducătorea ţărilor care s-au opus, adoptării la ONU, a unui document care ar fi consfinţit "educaţia comprehensivă privind sexualitatea umană" şi "drepturile reproductive". Sub termenii aceştia se ascund promovarea homosexualităţii, avortul, educaţia sexuală care promovează masturbarea şi alte "drepturi sexuale" pentru copii.
Documentul, intitulat "Raportul Comisiei ONU pentru Populaţie şi Dezvoltare" a fost iniţiat de Belgia, Olanda şi Germania şi susţinut de SUA. România a votat în favoarea acestui act controversat.
Pe 23 februarie 2015, secretarul de stat John Kerry l-a numit pe Randy Berry drept ambasador special al SUA pentru drepturile persoanelor LGBT din întreaga lume. Singura misiune a acestui diplomat este să apere comunităţile LGBT în lume.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european
Semnalul Cititorului ActiveNews: Pictură murală cu tentă pedofilă homosexuală pe un bloc din Ploiești
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
A VENIT Sfânta Lumină la Biserica Sfântului Mormânt - Ora 14.13. HRISTOS A ÎNVIAT! ÎNVIEREA DOMNULUI - Transmisie în Direct de la Ierusalim. Când ajunge la București
Un medic binecuvântat - Părintele Ștefan Mindea, din nou atacat. O jurnalistă cu demnitate și fermitate - Liliana Naclad: ”Sunt rari astfel de oameni și, din păcate, prea des ne îngropăm valorile” - VIDEO
Profesorul Ion Coja: Ce este POSCA, băutura oferită de un soldat roman Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Crucea Răstignirii Sale, cuvânt transcris greșit drept OȚET
Recomandările noastre
Mii de organisme ale Sistemului supra-statal au recomandat criminal serurile Covid ”sigure și eficiente”. Acum a sosit ceasul adevărului: În Interiorul Vaccinurilor ARNm - FILMUL TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Căderea infatuatului extremist antiromân Viktor Orban și dreptatea pentru români și Călin Georgescu
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)