ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un bărbat din Cehia a jefuit o bancă din Praga, după care a sunat la poliţie să raporteze furtul, declarând că va folosi banii ca să-şi plătească datoriile, informează agenţia independentă inSerbia.

Bărbatul, care nu purta mască, s-a aşezat calm la coada ghişeului băncii şi a aşteptat până a ajuns în faţă, după care a înmânat casierului un bilet în care scria că are un pistol în geantă, că nu ezită să-l folosească şi că vrea bani, plecând din filială bancară, situată la periferia oraşului Praga, cu câteva mii de euro. 10 minute mai târziu, a sunat la poliţie, pentru a explica motivul jafului şi să anunţe că va veni să se predea.
"Am fost jefuit de oameni răi, iar oameni buni m-au ajutat cu bani. Am vrut să-mi plătesc datoria faţă de aceştia, dar nu am avut de unde, aşa că am jefuit o bancă. Am făcut-o pentru că nu văd de ce oamenii buni care m-au ajutat, să aibă de suferit din cauza celor răi, care m-au jefuit", a spus bărbatul.

După plata datoriei, el s-a predat poliţiei, aşa cum a promis. Sentinţa pentru  jaf bancar în Cehia este de până la 10 ani de închisoare.