ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



De la 1 aprilie, acciza specifică la țigarete va crește la 59,77 euro/1.000 de țigarete, de la 56,71 euro/1.000 de țigarete în prezent (plus 5,4%), fapt care va conduce la o majorare a accizei totale cu 3,16%, la 84,37 euro/1.000 de țigarete (plus 3,16%), conform Agerpres.

Acciza ad valorem va scădea ușor, de la 19% la 18%, iar acciza minimă pentru perioada 1 aprilie 2014 — 31 martie 2015 va fi de 81,5 euro/1.000 de țigarete, față de 79 euro/1.000 de țigarete în prezent.

Conform Ministerului Finanțelor Publice /MFP/, scade procentul accizei ad valorem, raportată la prețul de vânzare cu amănuntul, și crește nivelul accizei specifice — componentă fixă a accizei totale, ceea ce este în concordanță cu principiul consolidării fiscale, fapt care asigură un nivel de colectare a veniturilor la buget mai ridicat și fix, indiferent de preț.

Ţigaretele au o structură a accizei de tip compus, reprezentând suma dintre acciza specifică pe 1.000 de țigarete plus acciza ad valorem aplicată asupra prețului de vânzare cu amănuntul declarat. Astfel, nivelul accizei totale pentru țigarete, în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2013 — 31 martie 2014 inclusiv, este de 81,78 euro/1.000 țigarete.

La începutul anului 2014, accizele au crescut cu 4,77%, prin indexarea cu rata medie anuală a inflației calculată în septembrie, peste nivelul de curs din 2012.

Conform unui studiu al companiei de cercetare Novel, piața neagră a țigaretelor a înregistrat în ianuarie 2014 cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani și jumătate, ajungând la 15,7%.