Debalţeve, Stalingradul lui Putin?

Debalţeve a devenit sâmbătă centrul Europei, dacă nu chiar al planetei, după ce oraşul a fost asediat de trupele separatiste proruse care acţionează în estul Ucrainei. Totul s-a întâmplat cu mai puţin de 24 de ore rămase până la intrarea în vigoare a noului acord de încetare a focului.
Saptamanile indragostitilor: 2-15 februarie. Toate ofertele
Dar Debalţeve nu era atât de necunoscut pe cât părea la prima vedere, el fiind unul dintre punctele pe care Vladimir Putin şi Petro Poroşenko s-au certat aprig la Minsk, în timpul negocierilor maraton care au durat o zi şi-o noapte. Dacă liderul rus susţinea că acolo este o "pungă" încercuită complet de forţele insurgente, cel ucrainean susţinea că, dimpotriva, este o zonă controlată de trupele sale.
De ce era atât de important să se stabilească statutul oraşului am văzut sâmbătă. Liderul rebelilor din Doneţk, Alexander Zakharchenko, a anunţat că a ordonat încetarea focului pe linia frontului, mai puţin în Delbaţeve, acolo unde a dispus chiar o ofensivă fără precedent. De ce? Pentru că Dolbaţeve n-a fost inclus în acordul de la Minsk, iar el îl consideră teritoriu al autoproclamatei republici Doneţk. De cealaltă parte, Ucraina anunţă că dacă asaltul continuă, acordul de la Minsk va cădea, iar Poroşenko va declara legea marţială pe tot cuprinsul ţării, urmând ca luptele să se reia.
Dar mai este o miză importantă. În zona Delbaţeve, care se află plasat strategic între centrele de putere ale separatiştilor, Luhansk şi Doneţk, sunt concentrate importante efective ale armatei ucrainene, între cinci şi zece mii de militari, plus echipamente de luptă. Separatiştii au anunţat chiar că nu le vor permite ucrainenilor să se retragă din această "pungă". Însă Kievul susţine că nici nu se pune problema încercuirii, aprovizionarea trupelor din Delbaţeve fiind făcută inclusiv sâmbătă. Proruşii controlează principalele puncte de acces, însă drumurile secundare s-ar afla sub controlul Ucrainei.
Efectivele armatei guvernamentale din zonă însumează între 10 şi 30% din totalul trupelor angajate de Kiev în operaţiunile de luptă din bazinul Donbass, astfel că insistenţa separatiştilor are o explicaţie. Dacă până acum luptele importante ale acestui război au produs maxim două sute de victime fiecare, pierderea a zece mii de militari ar reprezenta o lovitură nimicitoare, care ar deschide calea trupelor fidele Moscovei către Mariupol şi Harkov.
Ucranenii nu sunt însă sau nu par a fi foarte îngrijoraţi de acest asalt, semn că au încredere în efectivele din Debalţeve. Iar dacă această încredere se va dovedi justificată, o înfrângere a separatiştilor în această bătălie extrem de importantă ar deschide drumul Kievului spre recucerirea Luhanskului şi, mai apoi, a Doneţkului, ceea ce ar fi sinonim cu anihilarea mişcării separatiste.
Iată cum acest relativ obscur nod feroviar din estul Ucrainei s-a transformat aproape peste noapte într-un adevărat Stalingrad modern, din care învingătorul ar urma să câştige pe toate fronturile.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)