Decapitarea jurnalistului James Foley. Obama promite că va face dreptate. Nu e loc pentru jihadiștii SIIL în secolul 21

Asasinarea brutală a ziaristului James Foley nu va rămâne nepedepsită. Așa a promis președintele american Barack Obama, care a declarat că SUA vor face tot ce este necesar pentru aducerea în faţa justiţiei a celor care l-au executat pe jurnalist. În paralel, premierul britanic David Cameron a afirmat că, probabil, asasinul lui James Foley este britanic.
"Vom face tot posibilul pentru protejarea cetăţenilor americani. Autorii acestei crime vor fi aduşi în faţa justiţiei", a afirmat Barack Obama, potrivit CNN.
"Întreaga lume este oripilată de asasinarea brutală a lui James Foley. Membrii grupului terorist Statul Islamic în Irak şi Levant au asediat oraşe şi sate, au omorât oameni nevinovaţi, civili neînarmaţi, în acte de laşitate. (...) Acest grup terorist nu aparţine niciunei religii. Omoară musulmani, atât şiiţi, cât şi sunniţi, urmăresc creştini şi alte minorităţi religioase. Acest grup nu îşi are locul în secolul 21", a afirmat liderul de la Casa Albă.
Grupul terorist sunnit Statul Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant SI/SIIL) a revendicat executarea jurnalistului american James Foley, explicând că este vorba de un act de ripostă faţă de raidurile aeriene americane în Irak.
După ce presa internaţională a scris că teroristul are accent britanic, semn că, fie a studiat în Regatul Unit, fie a petrecut o bună perioadă de timp aici, premierul David Cameron a declarat că, cel mai probabil, autorul execuției este britanic.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)