Declarația președintelui Traian Băsescu în privința scandalului în care e implicat fratele lui

Joi, președintele Traian Băsescu a declarat la Palatul Cotroceni că niciodată nu a avut cu fratele său vreo discuţie cu privire la sprijinirea lui Sandu Anghel (n.r. Bercea Mondial) în procesele pe care le avea, informează mediafax.ro.
Declarațiile președintelui:
„Niciodată nu am avut cu fratele meu vreo discuţie cu privire la sprijinirea domnului Sandu Anghel în procesele pe care le avea. Există suspiciunea intervenţiei mele în derularea justiţiei în acest caz sau cel puţin aşa a fost lansată public aseară. De aceea fac un apel public la orice poliţist, orice procuror şi orice judecător care a fost implicat în cazul lui Anghel Sandu: dacă a existat vreo intervenţie a mea pe această scară a anchetei, să o facă publică”, a spus Traian Băsescu.
„Proba că nu a existat o astfel de intervenţie este chiar condamnarea lui Anghel. Eu cunosc varianta fratelui meu în acest caz încă de anul trecut, când mi-a spus că este şantajat. Nu o voi prezenta public pentru că nu sunt dispus să cred decât în varianta justiţiei, şi nu în a fratelui meu, pentru că într-un stat de drept varianta justiţiei este cea adevărată. Nu mă voi transforma într-un avocat al lui, mai ales că s-a implicat într-o zonă cu oameni cu care nu ar fi trebuit să se implice. În 10 ani nu am făcut nicio intervenţie în justiţie, pentru nimeni. Regret faptul că fratele meu s-a implicat într-un astfel de anturaj, cu consecinţele pe care le vedem. Sunt încrezător că justiţia va scoate la iveală adevărul. Nu voi face nicio intervenţie la nicio instituţie a statului pentru a-l proteja pe fratele meu. Dacă a făcut ceva ilegal, va trebui să răspundă în faţa legii. Lucrul pentru care îl acuz deocamdată este anturajul în care a intrat”, a declarat președintele.
Joi dimineață, Mircea Băsescu a declarat că preşedintele ştia despre cazul lui Bercea Mondial, aşa cum "ştia toată ţara" şi că nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia.
"Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci preşedintele ţării într-o asemenea problemă (...) Este interpretarea lor că eu zic că preşedintele ştie. Preşedintele ştie despre un asemenea caz, cum să nu ştie. Ştia toată ţara şi să nu ştie preşedintele despre cazul Bercea Mondialu?", a spus Mircea Băsescu.
Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus: "Am vorbit, bineînţeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii şi că încerarcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei preşedintele ţării".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)