Deep Purple, concert de peste o oră și jumătate la Sala Polivalentă

Legendara trupă Deep Purple va concerta joi, la Sala Polivalentă din București, unde va oferi publicului din România peste o oră și jumătate de muzică live, piese celebre, dar și melodii noi, de pe albumul "Now What?".
Accesul în zona de spectacol se va face începând cu ora 19.00, cu câteva minute înaintea orei 20.00 fiind programat concertul de deschidere al trupei Grimus, britanicii urmând să urce pe scenă imediat după aceea, potrivit Emagic.
Nu este permis accesul cu sticle (inclusiv sticlele de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanțuri, bagaje voluminoase, lasere, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video. În zona de concert, pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate.
Organizatorii le recomandă spectatorilor să vină din timp, pentru a evita eventualele aglomerări la porțile de acces. De asemenea, nu este încurajată prezența copiilor la astfel de concerte, din cauza sunetului extrem de puternic, însă dacă părinții aleg să vină cu cei mici, aceștia vor avea acces în zona de concert doar în baza unui bilet valid, indiferent de vârstă.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)