Demiteri la Maternitatea „Elena Doamna” în cazul decesului bebelușului

Ministerul Sănătății a decis să-i demită pe managerul şi directorul medical al Maternităţii Elena Doamna din Iaşi, după controlul făcut în urma decesului unui bebeluş, MS hotărând sancţionarea mai multor cadre medicale în acest caz deoarece s-au constatat nereguli legate de supravegherea mamei, informează mediafax.ro.
Ministerul Sănătăţii a declanșat o anchetă după ce tatăl unui bebeluş declarat mort la naştere la Maternitatea ”Elena Doamna” le-au acuzat de neglijenţă pe cadrele medicale ale unităţii, susţinând că înainte cu câteva ore ca soţia sa să nască în spital nu se afla niciun medic şi că a sunat chiar la 112 pentru a cere ajutor.
Comisia de control a Ministerului Sănătăţii recomandă mai multe măsuri de sancţionare a personalului medical, dar şi acţiuni de îmbunătăţire a activităţii şi managementului la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie ”Elena Doamna” din Iaşi.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)