ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Este destul de evident pentru toți cei care vor să vadă că cei mai dezinteresați când vine vorba de restaurarea monarhiei sunt chiar membrii Casei de România.

De câțiva ani de zile, de când urmăresc implicat fenomenul, monarhiștii din România au făcut dovada unei tot mai bune organizări pe partea de societate civilă. A apărut Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), au apărut Cluburile Monarhiste, au apărut diverse ONG-uri. Oameni, din resursele proprii, de cele mai multe ori modeste, au investit în crezul lor politic, tipărind pliante pentru cauză, investind în organizarea de evenimente, cumpărându-și sau chiar fabricând steaguri ale României Regale, insigne și simboluri ale crezului lor monarhist.

S-au organizat congrese, dezbateri, întruniri, s-a încercat construcția unor strategii naționale, au fost ”recrutați” politicieni loiali cauzei și s-a făcut un frumos și meritat zid viu în jurul Regelui Mihai și familiei sale.

Mai mult, mulți dintre monarhiști (majoritatea) au fost dispuși să gireze soluția stabilită prin voința personală a Regelui Mihai pentru dilema succesională. Căci potrivit Statutului Casei Regale a României (din 1884) și potrivit Constituțiilor României regale (1866 și 1923), odată cu Regele Mihai, dinastia Casei de România se închide. (a se vedea Nota de la sfârșitul articolului).

Casa de România a ignorat tot acest efort. Ba chiar l-a descurajat. Monarhiștii s-au dovedit buni doar cât să asigure ”umplutura”  la diverse manifestații publice, să aplaude la diverse și foarte puțin importante ca impact ceremonii.
Deși în posesia unei averi frumoase, familia Regelui nu a ajutat financiar cauza monarhistă, deși oamenii aceștia nu se zbăteau pentru alt scop decât întoarcerea Regelui pe tronul României. Nu a ajutat-o nici măcar la nivel simbolic. Diversele și multele decorații conferite de Casa Regală au ajuns pe piepturi de politicieni republicani, spotivi sau vedete glossy (știați, nu? că doamna Mihaela Rădulescu, de exemplu, este decorată de Casa Regală), rar alunecând câte o astfel de tinichea pe câte un piept de monarhist.

Nici prestanța familiei Regelui nu a fost încurajatoare. Abia revenindu-și din dezamăgirea căsătoriei principesei Margareta cu domnul Radu Duda, monarhiștii au văzut cum  nepotul Regelui, acceptat ca posibil succesor, a descoperit că există România pe la 20 și ceva de ani și, după ce a încercat mai multe job-uri prin Marea Britanie și SUA (inclusiv de chelner) a ales să încerce și jobul de ”principe”.

Povestea tragi-comică a uneia din fiicele regelui, măritată cu un ajutor de șerif de prin SUA și implicată în jocuri ilegale cu lupte de cocoși,  care, după ce și-a recunoscut vinovăția, așteaptă pe 22 octombrie pronunțarea sentinței, a fost iar o gravă lovitură de imagine pe care loialitatea monarhiștilor a amortizat-o.

Mai mult, în plină campanie electorală pentru prezidențiale, membrii familiei Regelui sunt suspectați că ar face campanie electorală tacită unuia din candidați.

Aceasta este starea de fapt. Ce ar fi de făcut?

Eu nu pot spune decât soluția mea personală. Sunt și voi rămâne monarhist (pentru că monarhia este o soluție validă și pragmatic eficientă pentru România) și voi milita pentru respectarea regulilor pe baza căreia a funcționat dinastia română. Ca atare, loialitatea mea de monarhist față de Dinastia actuală se va încheia odată cu decesul Majestății Sale Regelui Mihai, continuând să militez pentru aducerea unei noi dinastii străine pe tronul țării.

Notă:
Până pe 30 decembrie 2007, Familia regală a României a respectat Statutul Casei Regale a României (valabil din anul 1884) și preverderile constituționale din 1923 cu privire la succesiunea dinastică.

În virtutea acestor documente, Regele Mihai era practic ultimul Rege al României și ultima persoană din familia sa îndreptățită să solicite acest titlu.

Aceasta pentru că ambele documente excludeau categoric atât succesiunea pe linie feminină cât și transferul succesiunii către eventualii urmași de descendență feminină. Ca atare, neavând decât fiice, Mihai avea două soluții: fie să adopte un fiu- unul din nepoții săi, de preferință, fie să lase, în eventualitatea restaurației, Statul să solicite un rege străin pe tronul țării, fie din familia de Hohenzollern Sigmaringen, fie, dacă aceștia refuză, dintr-o altă dinastie europeană.

Mihai a ales însă o cale mult mai dificilă juridic: modificarea prin voință personală a Statului Casei Regale a României, astfel încât fiicele și nepoții săi să aibă drept de succesiune.

Această modificare s-a făcut având consecințe retroactive. Căsătoria principesei Margareta cu un român, un motiv în plus pentru invalidarea dreptului ei la succesiune, a fost recunoscută și domnului Radu de România i s-a acordat un titlu princiar.
Retroactivitatea documentului a fost însă una selectivă, Statutul nespunând nimic nici de reabilitarea statutară a principelui Nicolae (fratele regele Carol al II-lea), exclus din Casa regală pentru o căsătorie cu o româncă, nici despre recunoașterea dreptului de membru al Familiei regale a domnului Paul Lambrino, nepot de fiu al Regelui Carol al II-lea, și el victimă a reglementărilor stricte ale Familiei regale.

Pentru a evita contestarea acestui Statut în cadrul familiei lărgite - Casa de România este o ramură a familiei von Hohenzollern - Mihai a întrerupt legăturile dintre familia sa și restul familiei germane, privându-i pe Hohenzollernii din Germania de dreptul la succesiune prevăzut de vechiul regulament și vechea Constituției regală.

Toate aceste modificări, adoptate într-o zi (ironie a istoriei?) tristă pentru Mihai I, monarhia românească și pentru România (se împlineau 60 de ani de la lovitura de palat care a dus la abdicarea Regelui), nu au, desigur, nicio valoare legală. Ele sunt un regulament de ordine interioară al familiei Regelui pe care doar o eventuală ratificare parlamentară îl pot transforma în document legitim. E drept, mulți din loialitate personală față de bătrânul Rege Mihai, mulți din necunoștință de cauză, au transpus în plan public acest regulament intern, folosindu-se astfel ilegal formulări de adresare princiare unor persoane care, cel puțin până în momentul unei ratificări parlamentare a viitorului statut, nu au niciun titlu nobiliar valid.