Dezastrul de la Fukushima ia amploare: au fost semnalate scurgeri de apă radioactivă!

Operatorul centralei nucleare avariate de la Fukushima a semnalat în ultimele zile mai multe scurgeri de apă în apropierea zonei unde se află rezervoarele cu lichid contaminat, cauza aparentă fiind deteriorarea digurilor ridicate în jurul acestora, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Potrivit Tokyo Electric Power (Tepco), în pereţii digurilor din beton, care măsoară 30 de centimetri înălţime, au apărut fisuri şi un total de trei metri cubi de apă acumulată în urma ploilor s-ar fi scurs în exterior, cea mai mare parte fiind absorbită în pământ. Compania a dat asigurări că niciun şanţ din apropiere nu conduce spre mare, iar apa nu a ajuns în Oceanul Pacific.
O deteriorare a materialului menit să împiedice infiltrarea apei este suspectată că s-ar afla la originea fisurilor apărute în pereţii digurilor, care ar fi accentuate şi de vremea friguroasă, potrivit precizărilor transmise presei de către Tepco.
Circa o mie de rezervoare au fost ridicate în grabă la Fukushima Daiichi, pentru a stoca sutele de mii de tone de apă radioactivă generate de procesul de răcire a reactoarelor şi de scurgerile de apă subterană venită din munte în amonte. Numeroase probleme decurg din această gestionare complicată a apei contaminate, al cărui volum creşte zilnic cu circa 400 de tone.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)