Dialog halucinant între Zgonea și Duicu: Lasă gargara! Ia zi, sefu'!

Potrivit datelor din dosarul fostului șef al PSD Mehedinți Adrian Duicu, arestat preventiv pentru trafic de influență, anul trecut Duicu și Zgonea au fost interceptați în timpul unei discuții în care baronul PSD de Mehedinți îl ruga pe președintele Camerei Deputaților "să nu se bage" în schimbarea unui șef de vamă. Potrivit interceptării, Zgonea i s-a adresat lui Duicu cu "Da, șefu'? Da, sefu' de la Mehedinți".
În replică Duicu îi răspunde: "Lasă gargara!".
Conform stenogramei de la dosar, Valeriu Zgonea i-a promis lui Duicu "să nu se bage" în povestea schimbării șefului de vamă.
Stenograma unei discuții din data de 20.02.2013 între Zgonea și Duicu, prezentată de HotNews:
Potrivit surselor, Duicu încerca să-l schimbe pe Titu Netoiu din funcția de șef al Vămii "Porțile de Fier I" dar suspecta că ar fi protejatul lui Valeriu Zgonea. Duicu reușește să-l schimbe, mutându-l, însă doar pentru o lună, după care a fost instalat la loc.

Duicu Ioan-Adrian: Domn' președinte, să trăiești.
Zgonea Valeriu: Da, șefu'? Da, șefu' de la Mehedinți?
Duicu: Lasă gargara!
Zgonea: Ia zi, sefu'!
Duicu: Ce faci?
Zgonea: Uite, bine. Am fost la o întâlnire, mă duc la o altă întâlnire.
Duicu: Și eu mă duc la partid, ajung la partid că am ședință aicea. Auzi? Ce te rog. Sper că nu te bagi în treaba cu Titu, cu Netoiu. Că mă tot bâzâie că nu știu ce vorbește cu tine pe-aicea.
Zgonea: Cine?
Duicu: Titu Netoiu.
Zgonea: Cine-i Titu ăsta, mă?
Duicu: Cu Taverna, mă.
Zgonea: Lasa-ma mă, în pace! Am vorbit ceva cu tine! Ai înnebunit la cap?
Duicu: Bine.
Zgonea: Mă bag eu în ciorba ta?! M-am băgat eu vreodată?
Duicu: Nu. Nu. Nu.
Zgonea: Tu nu ești serios cu mine, în relația cu mine.
Duicu: Nu-i adevărat. E! P...!
Zgonea: Eu sunt serios cu tine.
Duicu: Nu-i adevărat. Nu. Nu-i adevărat.
Zgonea: Tu ești...Eu când ți-am promis că nu mă bag și m-ai rugat, nu mă bag! ...Nu m-ai rugat tu să nu mă bag?
Duicu: Da.
Zgonea: E! Și-atunci? Pa.
Potrivit surselor, Duicu încerca să-l schimbe pe Titu Netoiu din funcția de șef al Vămii "Porțile de Fier I" dar suspecta că ar fi protejatul lui Valeriu Zgonea. Duicu reușește să-l schimbe, mutându-l, însă doar pentru o lună, după care a fost instalat la loc.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)