Dinastia Bush vrea încă patru ani la Casa Albă
Nu doar soția fostului președinte american Bill Clinton, Hillary Clinton, vrea să candideze la alegerile prezidențiale din SUA, din 2016. Fostul preşedinte american George W. Bush a afirmat joi că fratele său mai mic Jeb vrea să candideze la Casa Albă şi să devină astfel al treilea Bush ales preşedinte al Statelor Unite, relatează AFP.
"Cred că vrea să fie preşedinte", a spus pentru Fox News George W. Bush, care şi-a încheiat al doilea mandat de preşedinte în ianuarie 2009. "Cred că va fi un preşedinte foarte bun. El înţelege ce implică să fii preşedinte (...). L-a văzut pe tatăl său, l-a văzut pe fratele său", a adăugat fostul preşedinte american.
George W. Bush recunoaște că face deja presiuni asupra fratelui său pentru a-l convinge se lanseze în cursa prezidenţială. Se pare însă că Jeb Bush nu este foarte hotărât dacă va face acest pas.
Este de notorietate publică faptul că Jeb Bush, în vârstă de 61 de ani, intenţionează să se prezinte la primarele republicane din 2016. El s-a declarat în favoarea unei reforme ambiţioase a sistemului de imigraţie care să includă legalizarea masivă a imigranţilor. În aprilie, el a anunţat că va lua o decizie până la sfârşitul anului.
Jeb Bush a fost guvernator al statului Florida între 1999 şi 2007. Soţia sa Columba este de origine mexicană şi a fost naturalizată în 1988.
Potrivit unor sondaje, un ipotetic duel între Jeb Bush şi Hillary Clinton ar fi câştigat de soţia fostului preşedinte democrat Bill Clinton cu un avans de şase puncte, anunţă site-ul RealClearPolitics. Dar, conform ultimului sondaj al Public Policy Polling, realizat la sfârşitul lui septembrie, cei doi posibili candidaţi s-ar afla la egalitate.

Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ARAFAT: Trebuie tăiat microfonul tuturor celor care nu susțin vaccinarea. Nou derapaj grav împotriva legii supreme a statului, a drepturilor omului și legilor fundamentale ale Uniunii Europene. Nu mă oprește pe mine Constituția României 2
O HARTĂ A NEGOCIERILOR CU UCRAINA cu teritoriile care urmează să fie retrocedate României, Ungariei și Poloniei
Canada conectează conturile bancare ale cetățenilor la scorul de credit social – Datele vor valora mai mult decât aurul pe măsură ce avansăm către o societate fără numerar
CCR a fost somat și AUR ne-a scăpat de Schwartz și Săftoiu, directorii ilegali ai Radioului și Televiziunii naționale instalați de USR și PNL. L-au înjurat pe Patriarhul Daniel, l-au denigrat pe Călin Georgescu și au infestat poporul 127 de zile
DRONA, MAȘINA ALBĂ ȘI CIOBANUL - Cea mai importantă observație a ciobanului care a găsit drona de la Vaslui, ignorată de toată presa: Cine a fost mai întâi - mașina albă sau drona care bâzâia? - VIDEO
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
Recomandările noastre
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)