Dinel Staicu, condamnat la 11 de ani de închisoare.Fostul patron al Craiovei poate face recurs

Fostul preşedinte al Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia(SIF Oltenia), Dinel Staicu, a fost condamnat, luni, la 11 ani de închisoare de Judecătoria Sectorului 2, în dosarul deschis de procurorii anticorupţie pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti. Staicu a primit această pedeapsă pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Instanţa a mai dispus şi interdicţia ca Staicu să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat sau una de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de şapte ani.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi Aurel Gabriel Coconea, fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, pentru abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de şapte ani închisoare.
Tot potrivit deciziei luate luni de instanţă, fostul director general al SC BDJ SA Craiova, Carmen Ioana Popescu, a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de şapte ani închisoare. În acelaşi dosar a fost condamnat cinci ani de închisoare fostul director economic al SC BDJ SA Craiova, Vlad Rebegea, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Şi fostul director general al SC Sironex SA Craiova, Cornel Volintiru, a fost condamnat în dosarul de fraudare a Transgaz Mediaş. El a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.
Fostul director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Vasile Banciu, a fost condamnat pentru aceeaşi infracţiune la cinci ani de închisoare.
Judecătoria Sectorului 2 a dispus, pentru Iulian şi Tudorică Siclitaru, pedepse de câte cinci ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.
Fostul administrator al SC Delta Telecom SA, Adrian Bogza, a fost condamnat la şapte ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 2 au mai dispus ca toţi inculpaţii din dosar să achite Transgaz SA peste 25 de milioane de lei, reprezentând daune materiale.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)