După ce povestea eco-anarhiștilor din România, care protestează duminical cu scopul de a ”submina economia națională”, a ajuns printre discursurile preferate ale premierului Victor Ponta și ale altor adepți ai marilor proiecte de dezvoltare cu accent pe extragerea de resurse, mi-am dat seama că efectul ”agenturilii” reverberează pervers în actuala clasă politică. ”Vechea școală” și-a dovedit din nou eficiența și a început să agite false frici în prime-time începând cu anarhia, trecând prin conducta eternă care ne leagă ombilical de Rusia și terminând apoteotic cu legionarii care s-au sculat din morți.

Tabloul este întregit de măsurile anunțate luni de Guvern, care a decis să aloce mai mulţi bani Internelor, Externelor, Justiţiei şi să taie din bugetele alocate unor ministere precum Mediu, Agricultură, Sănătate și Muncă. În fapt, traducerea acestei decizii este mult mai simplă și se bazează pe o analiză elementară care exprimă prioritățile actualei guvernări. Mediul, Agricultura, Sănătatea și Munca sunt mai puțin importante decât menținerea ordinii interne (în fața oricăror încercări de a traversa linia trasată de premier), a contactelor permanente cu Înalta Poartă (oricare ar fi aceasta) și asigurarea unei Justiții eficiente (orice mod de a defini eficiența pentru actuala guvernare).

În esență, se prioritizează nevoile de producere și reproducere ale actualei clase politice și se subminează nevoile reale ale majorității cetățenilor, în prealabil, anesteziată mediatic. Anestezia este indusă publicului prin jocul de discurs aflat la limita dintre văz și auz, dintre imagine și cuvânt, dintre adevăr și minciună. Cuvântul premierului este folosit ca forță de producție a adevărului în lipsa imaginii care să ofere echilibrul necesar, în cazul de față cuvântul produce imaginea și astfel creează și recreează realitatea. Nici agenturili, nici eco-anarhiștii și nici legionarii nu pot fi identificați doar prin cuvânt sau doar prin imagine, ambele, cumulate, sunt o conditie sine qua non, altfel riscăm să vorbim despre două universuri separate după cum le numește Jacques Ellul. Efectul anestezierii este obținerea legitimității unor măsuri care în alte condiții ar putea fi cu greu acceptate. Dar discursul de acest tip mai ascunde ceva: adevărata teamă. Pentru că în spatele unor frici construite se ascunde de cele mai multe ori o frică foarte reală. În perspectiva unor măsuri care se anunță a fi luate împotriva voinței străzii, această teamă ar putea fi tradusă perfect de o veche zicere românească pe care am găsit-o în monumentala colecție a lui Iuliu A. Zanne, Proverbele Românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia: ”un om s-a rugat la Dumnezeu să fie bogat, iar Dumnezeu i-a răspuns, și tot ce atingea acel om cu mâna se transforma în aur, până a murit de foame”. În cazul nostru nu moartea prin inaniție este pericolul, ci moartea politică, iar în acest sens marșurile de duminică încep să semene tot mai mult cu petrecerea pe ultimul drum a actualei clase politice.