Discuţii între România şi Vatican pe tema combaterii creştinofobiei
Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său de la Vatican, Dominique Mamberti, u care a discutat despre mai multe subiecte, între care colaborarea pentru promovarea drepturilor omului, a libertăţii religioase, a combaterii creştinofobiei şi apărării demnităţii umane.
"Discuţiile s-au axat pe aprofundarea dialogului politic şi a cooperării bilaterale, fiind relevată buna colaborare existentă a României cu Sfântul Scaun în promovarea drepturilor omului, a libertăţii religioase, a combaterii creştinofobiei şi apărării demnităţii umane. Părţile s-au pronunţat pentru dezvoltarea colaborării în domeniile specifice ale educaţiei şi culturii, precum şi în favoarea promovării cooperării ecumenice prin încurajarea dialogului dintre Biserici. A fost abordat, de asemenea, subiectul susţinerii comunităţilor religioase româneşti din diaspora", se arată într-un comunicat MAE remis agenţiei Mediafax.
Interlocutorii au evidenţiat necesitatea promovării dialogului inter-religios ca instrument de edificare a păcii, subliniind, în context, rolul important care îi revine Bisericii în societate.
"Ministrul român de externe a evocat momentul beatificării Mons. Vladimir Ghica, deosebit de semnificativ în planul relaţiilor cu ţara noastră şi, totodată, aniversarea a 15 ani de la vizita istorică a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România. Şeful diplomaţiei române a adresat interlocutorului invitaţia de a vizita România în cursul acestui an. În cadrul vizitei la Sfântul Scaun, ministrul român de externe a avut, de asemenea, o scurtă întrevedere cu Secretarul de Stat, E.S: Mons. Pietro Parolin, căruia i-a transmis salutul autorităţilor române şi dorinţa de intensificare a relaţiilor bilaterale", informează MAE

Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ARAFAT: Trebuie tăiat microfonul tuturor celor care nu susțin vaccinarea. Nou derapaj grav împotriva legii supreme a statului, a drepturilor omului și legilor fundamentale ale Uniunii Europene. Nu mă oprește pe mine Constituția României 2
O HARTĂ A NEGOCIERILOR CU UCRAINA cu teritoriile care urmează să fie retrocedate României, Ungariei și Poloniei
Canada conectează conturile bancare ale cetățenilor la scorul de credit social – Datele vor valora mai mult decât aurul pe măsură ce avansăm către o societate fără numerar
CCR a fost somat și AUR ne-a scăpat de Schwartz și Săftoiu, directorii ilegali ai Radioului și Televiziunii naționale instalați de USR și PNL. L-au înjurat pe Patriarhul Daniel, l-au denigrat pe Călin Georgescu și au infestat poporul 127 de zile
DRONA, MAȘINA ALBĂ ȘI CIOBANUL - Cea mai importantă observație a ciobanului care a găsit drona de la Vaslui, ignorată de toată presa: Cine a fost mai întâi - mașina albă sau drona care bâzâia? - VIDEO
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
Recomandările noastre
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)