ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



De peste 200 de ani, la Ruginoasa avea loc pe 31 decembrie lupta dintre tinerii din dealul satului şi cei din vale. Scopul acestei lupte era stabilirea supremației în anul ce vine. Învingătorii aveau dreptul să curteze fetele nemăritate din sat şi să organizeze toate balurile din anul următor. Obiceiul era extrem de popular, mii de oameni asistănd la luptă.

Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

În acest an, ca şi în 2013, lupta a fost din nou interzisă. Sub deviza "toleranţă zero faţă de actele de violenţă", Poliţia şi Jandarmeria au mers la Ruginoasa pentru a le explica tinerilor că obiceiul nu mai poate continua, find chiar ameninţati voalat cu închisoarea dacă vor încălca legea. La întâlnire au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Bisericii care au pledat pentru un comportament civilizat.

Pentru a fi siguri că legea va fi respectată, pe 31 decembrie uliţele satului vor fi împânzite de poliţişti şi jandarmi.