”Doamne ajută” să ne votați
Am primit înainte de sărbători, în cutia poștală, o felicitare ”pascală”. E frumoasă, cu Mântuitorul răstignit, imprimat pe un ou roșu și e de la echipa de campanie a PNL Sector 3.
Cele ce urmează nu sunt adresate doar europarlamentarei Weber Renate (o să o pomenesc însă mai mult pe dumneaei, că mi-a trimis urarea de Paşti) ci şi tuturor europarlamentarilor de la PSD şi PNL, care au votat anti-creştineşte şi împotriva firii (cu ştiinţă sau fără de ştiinţă) şi care au transmis felicitări cu simboluri creştine cu ocazia Învierii Domnului. Se ştiu ei care sunt.
Scrie în felicitare:
Semnat: Renate WEBER, Deputat în Parlamentul European (şi care vrea un nou mandat, n. mea).
Pe lângă formularea flască, stângace, de genul ”să vă încălzească sufletele”, ”să vă deschidă inimile”, aceea cu ”minţile” etc. stau şi eu şi mă întreb: De câtă ipocrizie pot da unii dovadă?
Dna. Renate WEBER este orice, numai creștină nu este, faptele ei din Parlamentul Europei stau mărturie pentru anti-creștinismul de care dna. Weber, ca de altfel euro-colegii PNL care au votat ca dânsa, dau dovadă. Să dezvolt.
Ca europarlamentar, Weber Renate face parte din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) iar ALDE, în calitatea lor de ”liberali” și ”democrați” sunt de părere că o căsătorie poate fi încheiată și altcumva decât între bărbat și o femeie, spre exemplu poate fi realizată între doi bărbați, sau între trei femei, cum recent s-a întâmplat. Este creştinească apartenenţa aceasta dna Weber? Cred cu tărie că NU.
Acum hai să luăm în ordine cronologică două dintre rapoartele trecute prin Parlamentul European şi să vedem cât de ”luminate” au fost ”minţile” lui Renate WEBER atunci când a votat:
1. Raportul Estrela (Decembrie 2013), privind „Sănătatea și drepturile sexuale și reproductive”, respins din fericire de Parlamentul European, pentru care Renate WEBER a votat ”Pentru”, solicită statelor membre UE, nici mai mult nici mai puţin decât:
Sursa: Cultura vieții.
A fost creştinesc votul dumneavoastră doamna Weber? Cu siguranţă NU. Cum au votat europarlamentarii români Raportul Estrela aici.
2. Raportul Lunacek (Februarie 2014) numit şi „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen”, din păcate aprobat de Parlamentul European, pentru care Renate Weber a votat din nou ”Pentru”, care prevede recomandări pentru statele membre, cum ar fi:
Sursa: Cultura vieţii. Cum au votat europarlamentarii români aici.
Personal, cel mai periculos aspect care priveşte libertatea creştinilor mi se pare introducerea în raportul Lunacek a ”recomandării” ca statele membre să prevadă pe viitor în legislaţia naţională măsuri cu caracter, atenţie, penal, pentru „incitarea la ură pe motive de orientare sexuală”. Un foarte bun articol al preotului ortodox misionar Ioan-Florin Florescu, din Scoţia, sublinia printre altele şi următorul aspect, de loc de neglijat pentru creştinii din România şi din UE:
Deci iată două situaţii clare în care europarlamentarul Weber Renate nu a dat dovadă de creştinismul pe care îl invocă în scrisoarea sa cu Mântuitorul răstignit pe copertă, ba din contră, a votat (cu ştiinţă sau din necunoştinţă-la fel de grav) împotriva tuturor creştinilor din România şi din UE (da, aceia care se închină Mântuitorului răstignit prezent pe coperta scrisorii dumneavoastră doamnă Weber) sau a celor care consideră că familia firească, normală, binecuvântată de Dumnezeu este formată dintr-un bărbat şi o femeie, orice altceva fiind o deviaţie a păcatului sodomiei, poligamiei, etc. Sau împotriva celor ce consideră că viaţa dată de Dumnezeu (da, Acel Dumnezeu răstignit de pe scrisorea dumneavoastră doamnă Weber) este sfântă şi nu poate fi luată de nimeni altcineva decât tot de El.
Doamnă europarlamentar Weber, nu o mai lungesc. Aţi dat dovadă de ipocrizie sau de inconsecvenţă. Consider însă că aveţi timp să vă îndreptaţi şi să reflectaţi la creştinismul acţiunilor dumneavoastră. Sau cel puţin să daţi dovadă de consecvenţă, şi să nu mai transmiteţi depeşe cu însemne creştine când sunteţi corijentă la fapte politice creştineşti.

Lumina şi căldura Paştelui să vă încălzească sufletele, să vă lumineze minţile (”să vă lumineze mintea” ar fi fost mai potrivit - n.mea), să vă deschidă inimile spre iubire, credinţă, iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi.
Semnat: Renate WEBER, Deputat în Parlamentul European (şi care vrea un nou mandat, n. mea).
Pe lângă formularea flască, stângace, de genul ”să vă încălzească sufletele”, ”să vă deschidă inimile”, aceea cu ”minţile” etc. stau şi eu şi mă întreb: De câtă ipocrizie pot da unii dovadă?
Dna. Renate WEBER este orice, numai creștină nu este, faptele ei din Parlamentul Europei stau mărturie pentru anti-creștinismul de care dna. Weber, ca de altfel euro-colegii PNL care au votat ca dânsa, dau dovadă. Să dezvolt.
Ca europarlamentar, Weber Renate face parte din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) iar ALDE, în calitatea lor de ”liberali” și ”democrați” sunt de părere că o căsătorie poate fi încheiată și altcumva decât între bărbat și o femeie, spre exemplu poate fi realizată între doi bărbați, sau între trei femei, cum recent s-a întâmplat. Este creştinească apartenenţa aceasta dna Weber? Cred cu tărie că NU.
Acum hai să luăm în ordine cronologică două dintre rapoartele trecute prin Parlamentul European şi să vedem cât de ”luminate” au fost ”minţile” lui Renate WEBER atunci când a votat:
1. Raportul Estrela (Decembrie 2013), privind „Sănătatea și drepturile sexuale și reproductive”, respins din fericire de Parlamentul European, pentru care Renate WEBER a votat ”Pentru”, solicită statelor membre UE, nici mai mult nici mai puţin decât:
-liberalizarea totală a avortului, prin relaxarea legislației restrictive (acolo unde aceasta mai există) și eliminarea procedurilor administrative de temporizare (consiliere, timp de așteptare). Accesul la avort să se facă imediat și fără obstacole;
-avortul și contracepția, precum și operațiile de schimbare de sex, trebuie asigurate din bani publici;
-organizațiile private care promovează „sănătatea sexuală și reproductivă” trebuie finanțate din bani publici;
-„reglementarea” (adică restricționarea) obiecției de conștiință, folosită de medici pentru a refuza practicarea avortului;
permiterea avortului și a serviciilor conexe în clinicile și spitalele administrate de culte religioase;
-legalizarea reproducerii asistate pentru lesbiene;
-obligativitatea educației sexuale începând cu ciclul primar;
-avort și contracepție gratuite pentru adolescenți, fără știrea și acordul părinților;
-educarea „într-o viziune pozitivă” asupra homosexualității.
Sursa: Cultura vieții.
A fost creştinesc votul dumneavoastră doamna Weber? Cu siguranţă NU. Cum au votat europarlamentarii români Raportul Estrela aici.
2. Raportul Lunacek (Februarie 2014) numit şi „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen”, din păcate aprobat de Parlamentul European, pentru care Renate Weber a votat din nou ”Pentru”, care prevede recomandări pentru statele membre, cum ar fi:
-să recunoască uniunile și căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări;
-să înregistreze și investigheze așa-numitele „crime motivate de ură” la adresa homosexualilor și să adopte legislație penală contra incitării la ură pe baza orientării sexuale și identității de gen;
-transformă „minoritățile sexuale” în grupuri privilegiate în fața legii;
-continuă instituționalizarea unui curent de gândire pur ideologic, agresiv, contrazis de realitate și de legile naturii: „teoria genurilor”;
-pretinde că între bărbat și femeie nu există nicio diferență, că rolurile sociale tradiționale sunt construcții artificiale, stereotipale;
Sursa: Cultura vieţii. Cum au votat europarlamentarii români aici.
Personal, cel mai periculos aspect care priveşte libertatea creştinilor mi se pare introducerea în raportul Lunacek a ”recomandării” ca statele membre să prevadă pe viitor în legislaţia naţională măsuri cu caracter, atenţie, penal, pentru „incitarea la ură pe motive de orientare sexuală”. Un foarte bun articol al preotului ortodox misionar Ioan-Florin Florescu, din Scoţia, sublinia printre altele şi următorul aspect, de loc de neglijat pentru creştinii din România şi din UE:
Simpla citare a Scripturii, ca argument în sprijinul moralei creștine, de pildă, „homosexualii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (1Cor. 6,10), ar putea fi considerată „incitare la ură” (ce judecător se complică cu distincții morale, precum deosebirea între păcat și păcătos?) și ar fi de ajuns, poate nu să te trimită după gratii, dar măcar să te poarte prin tribunale, să nu-ți mai vină pe limbă a doua oară.
Deci iată două situaţii clare în care europarlamentarul Weber Renate nu a dat dovadă de creştinismul pe care îl invocă în scrisoarea sa cu Mântuitorul răstignit pe copertă, ba din contră, a votat (cu ştiinţă sau din necunoştinţă-la fel de grav) împotriva tuturor creştinilor din România şi din UE (da, aceia care se închină Mântuitorului răstignit prezent pe coperta scrisorii dumneavoastră doamnă Weber) sau a celor care consideră că familia firească, normală, binecuvântată de Dumnezeu este formată dintr-un bărbat şi o femeie, orice altceva fiind o deviaţie a păcatului sodomiei, poligamiei, etc. Sau împotriva celor ce consideră că viaţa dată de Dumnezeu (da, Acel Dumnezeu răstignit de pe scrisorea dumneavoastră doamnă Weber) este sfântă şi nu poate fi luată de nimeni altcineva decât tot de El.
Doamnă europarlamentar Weber, nu o mai lungesc. Aţi dat dovadă de ipocrizie sau de inconsecvenţă. Consider însă că aveţi timp să vă îndreptaţi şi să reflectaţi la creştinismul acţiunilor dumneavoastră. Sau cel puţin să daţi dovadă de consecvenţă, şi să nu mai transmiteţi depeşe cu însemne creştine când sunteţi corijentă la fapte politice creştineşti.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Fostul șef al SIE, întrebat dacă Simion și Șoșoacă sunt agenți ai rușilor: ”Trebuie să fii plecat cu sorcova”
SECTA BANCARĂ TIBETANĂ ȘI PERICOLUL RĂZBOIULUI NUCLEAR. SCHEMA SISTEMULUI SECRET DE PUTERE MONDIALĂ (I)
La un pas de Al III-lea Război Mondial – Washingtonul și Londra dau foc la fitil
Bogdan Cuza, strănepotul lui Alexandru Ioan Cuza, la un liceu ce poartă numele strămoșului său: Mihai Eminescu, geniul nostru, făcea o distincție între ceea ce înseamnă educația și cultura. Pe când educația cultivă caracterele, cultura educă mințile
ATENȚIE LA CONTRACTUL EDUCAȚIONAL! Vă poate expune copiii ideologiei de gen și bazelor de date biometrice planetare. Părinții și profesorii, speriați prin abuz psihologic cu amenzi de mii de lei. Nu vă lăsați intimidați!
Suntem pregătiți de Război?
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)