Documentul care dovedește că Raed Arafat a mințit în privința tragediei din Colectiv. Conducerea ISU București, suspendată. Cioloș: Nu mai au ce căuta în sistem. Arafat: "Nu demisionez. Punct".

ACTUALIZARE 18:45 Secretarul
de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, miercuri, într-o conferință de
presă, că nu își depune demisia din funcția pe care o ocupă: "Nu
demisionez. Punct. Astăzi am dat declarații clare despre ce s-a regăsit
în ultima perioadă adică aceste adrese, adresa de fapt care a ajuns la
IGSU a fost dată al ISU București prin care se solicita organizarea unei
festivități în aceeași clădire și care era menționată în adresă și
clubul Colectiv și Fabrica Pionierul. În această situație, în urma
verificărilor, s-a confirmat că ISU București a avut cunoștință de
adresă și a dat și răspunsuri la ea, motiv pentru care știți foarte bine
ce a zis și domnul prim-ministru astăzi și ce măsuri s-au luat. În
sensul s-a trimis de dimineață la DNA sesizarea pentru organele
competente care duc ancheta cu toate documentele pe care le-am găsit la
ISU București pentru verificare și acum este în mâna dânșilor, iar la
nivelul nostru am luat măsura prin care s-a pus la dispoziție conducerea
ISU București. Asta înseamnă că această nu mai este la acest moment și
va fi numită o conducere interimară. Dacă mai apar alte informații de
care noi nu știam, o să luăm măsurile în consecință imediat", citează
Agerpres.
ACTUALIZARE 12:30 În ședința guvernului de azi, Dacian Cioloș a abordat acest subiect și i-a cerut lui Raed Arafat realizarea unui plan de reformă și restructurare a ISU, iar în același timp i-a transmis acestuia să demită întreaga conducere a ISU București.
”Situația de la ISU București arată că acolo sunt probleme structurale nu doar o situație punctuală. Sunt deficiențe care vor trebui corectate și mă bucur că în programul de guvenare, fără să avem aceste elemente, am introdus obiectivul de a reforma ISU.
Aștept de la Raed Arafat în perioada imediat următoare un plan de reformă și de restructurare la ISU, mai ales pe parte de prevenire, unde sunt sincope. Ce am aflat azi - și Raed Arafat mi-a spus că a aflat aseară - cei de la ISU București fuseseră informați de problemele de la Colectiv și, în loc să meargă acolo, au mai adăugat o hârtie la birocrația noastră obișnuită – le-au spus ce să facă în loc să meargă să verifice. Sunt aproape convins că nu e doar o situație singulară, aș vrea să văd în perioada imediat următoare un plan de acțiune pentru restructurarea ISU.
Vreau să mă asigur că, conducerea ISU București este demisă și că niciodată ei nu se mai pot întoarce, sunt niște reguli la militari legat de procedura. Vreau sămă asigur că cei care au fost la ISU București nu mai au ce căuta în sistem”, a declarat Dacian Cioloș, în ședința de Guvern.
ACTUALIZARE 09:45 Ancheta derulată în timpul nopții trecute a dus la suspendarea conducerii ISU București
O anchetă realizată de cei de la GSP despre tragedia de la Colectiv aduce în prim plan faptul că pompierii știau de existența clubului cu cinci săptămâni înainte de evenimentul tragic.
Documentul care dovedește acest lucru a fost trimis prin pe 23 septembrie 2015, la 23:32:13, din calculatorul firmei de evenimente Emagic către numărul 021.242.09.90 al dispeceratului IGSU.
”Organizăm un festival în datele de 25 și 26 septembrie a.c. în clubul Colectiv și la etajul 1 al fabricii Pionierul din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, București”, i-au anunțat cei de la Emagic pe pompieri, conform Tolo.ro.
Firma precizează și numărul estimat de participanți. O groază de oameni.
”La festivalul PLUM estimăm în fiecare dintre cele două zile un număr de 2.000 de persoane pe seară”, fax de la firma Emagic către IGSU, 23 septembrie 2015.
”Vreme de 25 de zile ni s-a spus că pompierii n-au știut de Colectiv. Oricine s-a îndoit a fost numit conspiraționist. Și, vreme de 25 de zile, oameni din sistemul pentru Situații de Urgență au păstrat un secret apăsător: știau de Colectiv, știau și unde e clubul, știau că acolo se țin mari concerte, știau și nu s-au dus, știau nu doar cei doi inspectori, știau mai mulți, știau atît de bine!”, scrie sursa citată mai sus.
După tragicul eveniment, Raed Arafat este primul care anunță că ”pompierii nu au clubul Colectiv în baza lor de date, cei de la IGSU și de la ISU nu știau nimic despre acest club”.
Toate documentele de mai sus dovedesc faptul că tot ceea ce a spus secretarul de Stat au fost doar minciuni, iar românilor li s-a ascuns adevărul.
Noaptea trecută a avut loc o ședință importantă cu toți comandații celor două clădiri, cea a IGSU din ”Tei” și cea a ISU din ”Dealul Spirii”.
Răspunsul acestora cu privire la solicitarea unui punct de vedere asupra documentelor prezentate mai sus a fost următorul:
„Bună seara,
În urma verificării informației transmisă instituției noastre, vă comunicăm faptul că documentul la care faceți referire a fost identificat în corespondența primită de IGSU la data de 23 septembrie 2015, în jurul orei 23.27.
Întrucât soluționarea documentului era în competența Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, acesta a fost redirecționat acestei unități, la data de 24 septembrie 2015, ora 09.28.
În urma informării imediate a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență cu privire la existența acestui document, s-a dispus efectuarea unui control la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov pentru identificarea documentului și a circuitului de soluționare a acestuia.
Concluziile rezultate în urma verificărilor vor face obiectul unei note raport ce va fi înaintată șefului Departamentului pentru Situații de Urgență”.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, cel care a fost imediat informat și care, azi noapte, a ordonat controlul, este chiar Raed Arafat.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, în 22 noiembrie, la 60.
Aproximativ 150 de persoane rănite au fost internate, după incendiul din clubul Colectiv, în spitale din Capitală. La aproape o lună de la tragedie, 42 de răniți au fost externați, 30 sunt spitalizați în clinici din străinătate și alți 39 sunt în continuare internați în spitalele din Capitală.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Raed Arafat
Locații: București
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: ISU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)