Doi copii cu arsuri grave după ce le-a luat foc patul

Doi copii din comuna Salcia au suferit arsuri grave după ce patul în care se aflau a luat foc. Copiii au fost aduşi din Mehedinți în București vineri cu un elicopter SMURD.
Copilul în vârstă de trei ani este intubat și prezintă urme de operație la nivelul cordului. Din păcate niciun apropiat al copiilor nu a luat legătura cu medicii astfel că nu se știe istoricul lor medical. Copiii provin dintr-o familie dezorganizată și erau îngrijiţi de bunicii din partea tatălui.
Conform constatărilor făcute la fața locului de către primarul din comuna Salcia, incendiul a pornit de la o sobă veche ce avea câteva găuri prin care jarul a sărit şi a aprins patul minorilor.
"Starea ambilor copii este foarte gravă. Cel de un an și 10 luni are arsuri pe 30% din suprafața corpului, iar cel de trei ani, pe 50%. Ambii prezintă arsuri prin flacără la nivelul căilor respiratorii superioare...
Ambii au nevoie de intervenții chirurgicale, pentru înlocuirea pielii arse. Din câte am înțeles, în cursul săptămânii viitoare ar putea avea loc aceste operații" a declarat dr. Raluca Alexandru pentru Mediafax.
Copilul în vârstă de trei ani este intubat și prezintă urme de operație la nivelul cordului. Din păcate niciun apropiat al copiilor nu a luat legătura cu medicii astfel că nu se știe istoricul lor medical. Copiii provin dintr-o familie dezorganizată și erau îngrijiţi de bunicii din partea tatălui.
Conform constatărilor făcute la fața locului de către primarul din comuna Salcia, incendiul a pornit de la o sobă veche ce avea câteva găuri prin care jarul a sărit şi a aprins patul minorilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)