ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Doi jurnalişti francezi ai Radio France Internationale (RFI), Claude Verlon (58 de ani) și Ghislaine Dupont (51 de ani) aflați în nordul statului Mali, pentru a realiza un reportaj, au fost găsiţi împușcați mortal sâmbătă, la puțin timp după ce fuseseră răpiţi, la aproximativ 12 kilometri de orașul Kidal.

Președintele Franței, François Hollande, și-a exprimat indignarea față de acest ”act hain”. Franța are peste 3.000 de militari staționați în Mali și, alături de forțele maliene și de trupe ale Națiunilor Unite, încearcă să țină situația sub control.

Armata franceză a anunțat că i-a avertizat pe cei doi jurnaliști să nu intre în oraș în data de 29 octombrie și militarii au refuzat să-i transporte până acolo. De asemenea, oficialii RFI au afirmat că cei doi jurnaliști lucrau la un reportaj care urma să fie difuzat în data de 7 noiembrie.

Kidal, oraş situat la peste 1.500 de kilometri nord-est de capitala Bamako, lângă frontiera cu Algeria, este fieful comunităţii tuarege şi a rebeliunii acesteia Mişcarea naţională pentru eliberarea Azawadului.

Această tragedie a avut loc la patru zile după ce patru ostatici francezi au fost eliberați în Niger, după ce fuseseră răpiți de aripa din Africa de Nord a Al Qaeda.

Sursă foto: AFP / RFI