Doi muncitori, prinși sub un mal de pământ

Un muncitor a murit şi un altul a fost rănit după ce pământul s-a surpat peste ei, în timp ce lucrau la o reţea de canalizare dintr-un cartier din Craiova. Ancheta în cazul accidentului a fost preluată de Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar din primele date reiese că pereţii şanţului nu au fost bine asiguraţi, conform Digi24.
Pământul, îmbibat cu apă din cauza ploilor abundente din ultimele zile, a cedat în momentul în care cei doi muncitori montau ţevi de canalizare. Unul dintre ei a reuşit să se retragă la timp, înainte ca malul de pământ să se surpe, dar nu fără a fi rănit, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la spital.Însă în cazul celui de-al doilea nu s-a mai putut face nimic.
„Misiunea a fost foarte dificilă pentru că exista pericolul unei alte surpări a malului. Acestea au fost consolidate pe parcursul intervenției de personalul ISU și cei de pe locul de muncă”, spune Liviu Diaconescu, locotenent ISU Dolj.
O anchetă a fost deschisă de Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.
„Se pare că sprijinirile nu au fost efectuate până la nivelul solului și malul s-a surpat, a deformat și unul dintre panourile de sprijinire și i-a surprins pe cei doi”, arată un oficial al inspectoratului, Silviu Poenaru.
Cei doi muncitori erau angajaţi cu forme legale.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLOȘ-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)