"Doi pe o bancă", într-o nouă distribuţie, în premieră, pe 23 ianuarie, la Teatrul Metropolis

Doi pe o bancă, de Aleksandr Ghelman, cu Tania Filip şi Florin Zamfirescu în distribuţie, va avea premiera pe 23 ianuarie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.
Regizorul Emanuel Pârvu propune publicului de la Metropolis un alt spectacol - aceeaşi piesă, acelaşi decor -, dar într-o distribuţie nouă, cu doi mari actori ai scenei româneşti, Tania Filip şi Florin Zamfirescu, în "Doi pe-o bancă", de Aleksandr Ghelman.
După succesul din anii trecuţi în care doi tineri actori, Adela Popescu şi Mihai Bendeac, au umplut sălile Teatrului Metropolis, propunând o poveste ce a creionat universul emoţional al unei vârste la început de viaţă, Teatrul Metropolis invită publicul să-şi imagineze un arc peste timp de această dată fiind martorii unui scenariu ce sintetizează, în aproximativ o oră şi jumătate, toată gama de emoţii pe care o traversează un cuplu ce face cunoştintă într-un parc.
Povestea capătă alte dimensiuni, personajele au altă vârstă, iar întâlnirea şi trăirea lor este expresia experienţei unui cuplu care a traversat deja o bună parte din viaţă.
Într-un mod subtil şi discret mulţi dintre oameni s-ar putea recunoaşte cel puţin într-una dintre situaţiile asemănătoare din viaţă, întrucât "Doi pe-o bancă" este farâma de adevăr al fiecăruia sau măcar rodul unui sensibil monolog interior.
Spectacolul se va juca şi pe 22 şi 24 ianuarie, de la ora 19.00.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)