Doi vasluieni acuzaţi că au călcat intenţionat cu maşina un cioban, cercetaţi în libertate pentru omor

Doi bărbaţi din judeţul Vaslui sunt cercetaţi de către procurori pentru omor, fiind acuzaţi că au călcat cu un autoturism de teren un cioban care se afla pe un câmp din comuna Blăgeşti, anchetatorii urmând să stabilească cine se afla la volan şi dacă a fost accident sau intenţie din partea şoferului.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, ciobanul în vârstă de 42 de ani se întorcea cu un alt oier cu animalele de la păscut, de pe un câmp din comuna vasluiană Blăgeşti, când în întâmpinarea lor au apărut cei doi bărbaţi, cu o maşină de teren.
Atât şoferul autoturismului, cât şi pasagerul din dreapta au coborât din maşină şi, potrivit anchetatorilor, l-ar fi lovit cu bâtele pe unul dintre ciobani, pe motiv că ar fi intrat cu oile într-un lan de grâu ce le aparţinea. Ciobanul agresat a fugit şi s-a ascuns în podul stânei, în timp ce presupuşii agresori ar fi plecat cu maşina în căutarea celui de-al doilea oier. La un moment dat, cei doi bărbaţi l-au călcat cu autoturismul pe ciobanul de 42 de ani, pe care apoi l-au urcat în maşină pentru a-l duce la spital. Pe drum, bărbatul a murit însă din cauza leziunilor suferite în urma accidentului.
"Cercetările în aceste caz se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Deocamdată, nu pot fi oferite mai multe date din dosar, urmând ca pe parcursul derulării cercetărilor să stabilim în ce împrejurări a avut loc incidentul”, a declarat, vineri,procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.
Cei doi vasluieni aflaţi în maşina care l-a călcat pe cioban vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)