Dosarul Revoluţia din '89: Generalul Victor Stănculesu va fi ELIBERAT din arest

Generalul Victor Atanasie Stănculescu va fi eliberat din închisoare, după ce a ispăşit o treime din pedeapsa de 15 ani primită în dosarul Revoluţiei din 1989, a hotărât Tribunalul Ilfov. Hotărârea este definitivă.
Starea de sănătate a acuzatului şi buna purtare a acestuia în detenţie au contribuit la decizia instanţei.
În vârstă de 86 de ani, Victor Atanasie Stănculescu, a solicitat pe 24 februarie Judecătoriei Sectorului 4 să fie eliberat condiţionat, dar o lună mai târziu, instanţa i-a respins cererea. Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în octombrie 2008, pentru omor deosebit de grav în cazul incidentelor de la Timişoara. Acesta a fost şi degradat.
Alături de fostul general a mai fost condamnat şi Mihai Chiţac, dar acesta a decedat în 2010.
După ce mai multe cereri de întrerupere a pedepsei au fost respinse de instanţă, Victor Atanasie Stănculescu a trimis o cerere de graţiere la Preşedinţie, la care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion
Recomandările noastre

Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

Mai știe UE ce e Europa?

MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! CUVÂNT EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara! Este vremea Credinței! Adevărul este VIU! DISCURSUL INTEGRAL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)