Două trenuri s-au ciocnit în SUA. Fumul de la incendiu se observă de la 25 de kilometri - VIDEO

Un tren de marfă a lovit un tren care transporta petrol, în statul american North Dakota, informează CNN, conform Mediafax. În urma accidentului feroviar nu există victime.
Un tren cu 106 vagoane, aparţinând companiei feroviare Burlington Northern and Santa Fe (BNSF) Railway, a deraiat în jurul orei locale 14.10 (22.10, ora României), în vestul orăşelului Casselton, în statul american North Dakota, potrivit unui purtător de cuvânt al BNSF, Amy McBeth.
Un tren cu cereale a deraiat şi a lovit trenul care transporta ţiţei, provocând deraierea acestuia, a declarat McBeth, adăugând că nu cunoaşte detalii despre destinaţiile trenurilor intrate în coliziune.
Fumul de la incendiu poate fi observat la o distanţă de aproximativ 25 de kilometri. Potrivit site-ului Inforum.com, aproximativ zece vagoane din cele 106 au fost cuprinse de flăcări. În urma acestui accident nu au fost înregistrate victime.
Jurnalista Gretchen Hjelmstad, de la cotidianul american Valley News, a relatat că "flăcările depăşesc înălţimea de 30 de metri", iar o altă jurnalistă a afirmat că la locul accidentului au loc explozii.
[video width="560" height="315" ]http://www.youtube.com/watch?v=EFUAxRxeDuA[/video]

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)