Dramatic! Fiul lui Robert Downey Jr. consumă droguri de la vârsta de 12 ani

Fiul lui Robert Downey Jr consumă droguri de la vârsta de 12 ani, acum fiind internat într-o clinică de dexintoxicare, a anunțat contactmusic.com.
În vârstă de 20 de ani, Indio Downey a fost arestat duminică pentru posesie de cocaină, în West Hollywood, California, iar tatăl său l-a convins să se interneze într-o clinică de dezintoxicare.
"Indio consumă droguri precum heroina şi cocaina de opt ani", a declarat un apropiat al familiei Downey pentru MailOnline."Avocaţii tatălui său speră să se poată ajunge la o înţelegere când va veni vremea procesului", a spus aceeaşi sursă.
Robert Downey Jr.a afirmat că fiul său "probabil a moștenit" înclinația sa spre consum de droguri și că acum beneficiază de sprijinul familiei pentru a se vindeca.
"Există un mare sprijin şi înţelegere din partea familiei şi suntem hotărâţi să facem front comun cu el şi să îl ajutăm", a spus actorul american.
Robert Downey Jr., la rândul său, a avut mari probleme cauzate de dependenţa de droguri şi alcool, în urmă cu 20 de ani. În acea perioadă, starul american a fost internat de multe ori în clinici de dezintoxicare, dar a ajuns şi de câteva ori în arestul poliţiei şi chiar la închisoare.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)