Dramatic! În Bolivia, copiii pot munci LEGAL de la 10 ani

Copiii de 10 ani ar putea lucra legal în Bolivia, conform unei noi legi care urmează a fi semnată de preşedintele Evo Morales. Teoretic, vârsta legală de angajare a unui copil este de 14 ani, dar autorităţile pot da derogări de la această lege pentru copii care au chiar şi 10 ani, dacă prestează activităţi independente. Cei între 12 şi 14 pot lucra pentru cineva.
Bolivia este una dintre cele mai sărace ţări din lume, peste 1 milion de persoane supravieţuind cu doar 75 de cenţi pe zi.
Legalizarea muncii la copii nu face decât să perpetueze ciclul sărăciei. "Familiile sărace îşi trimit copiii să lucreze din disperare, dar aceşti copii nu mai ajung la şcoală şi astfel cel mai probabil vor ajunge să muncească toată viaţa pe un salariu minim", explică Jo Becker, de la Human Rights Watch.
"Cu aproximativ 850.000 de copii muncitori în Bolivia şi doar 78 de inspectori, sarcina de monitorizare pe inspector este de 10.897 de copii", se arată într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui de către organizaţia mai sus amintită.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

Zelenski a cerut 17 milioane de Obuze și 400 de miliarde de Dolari

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)