Drept la replică în privința acuzațiilor de prezență pe „lista lui Dughin”

Am aflat cu oarecare amuzament că sunt pe o listă a "prietenilor" Rusiei "descoperită" de siteul Inliniedreapta.net.
Amuzamentul în fața unei asemenea aberații a dispărut când am observat cum presa "serioasă" din această țară a preluat acele insinuări neverificabile și le-a transformat în certitudini. M-am gândit serios dacă merită să combat o asemenea enormitate, pentru că falsitatea ei este totală, absolută.
De altfel, nu se prezintă nici măcar autorul "listei", deontologii de la ILD afirmând insidios că a fost întocmită "cel mai probabil de staff-ul" lui Dughin. Cu care individ, eu nu am discutat, nici direct, nici indirect, nici prin intermediari, niciodată. Cum nu am discutat vreodată, direct sau indirect, cu vreun rus. Nu sunt prietenul Rusiei și nici a altei țări sau entitate, așa cum sunt acuzatorii mei.
Îmi este clar că așa-zisa știre, căreia niciun "deontolog" de la Hotnews sau Adevărul nu-i poate verifica veridicitatea, a fost lansată doar pentru a-i macula și eticheta drept "nefrecventabili" pe cei de pe listă. Totul prin asocierea cu "dughinismul" și cu personaje malefice din societatea românească precum Adrian Năstase și Ion Iliescu.
Din păcate, sunt unii care sunt obișnuiți să stea în poziția aplecat în fața stăpânului. Indiferent care ar fi acela.
În lupta dintre imperii care se desfășoară în acest moment nu are nimeni nevoie de români liberi, iar publicarea unor astfel de "liste negre" nu are nimic în comun cu democrația și libertatea. Este însă o practică totalitară, bolșevică, așa cum probabil ideologii de la Inliniedreapta au învățat de la părinții lor, veniți aici pe tancurile sovietice.
Pe același subiect

EXCLUSIV: LISTA CU BANII ÎNCASAȚI DE FIRMELE PRESEI MITUITE DE GUVERN PENTRU A RĂSPÂNDI TEROAREA COVID ÎN ROMÂNIA

Tucker Carlson: COVID-ul a fost doar ÎNCEPUTUL. Dictatura Globală se va instaura în acest Weekend

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

PLANUL MERGE ÎNAINTE. Claudia Marcu: Ordin de la Comisia Europeană: Toată populația trebuie vaccinată! DOCUMENT

A început Etapa a III-a: Variola Maimuței încununează Marea Resetare și nașterea Omului Nou

Jurnalistul medical care a recomandat acum șase luni Resveratrol, în loc de vaccinul lui Bill Gates pentru pandemia de variolă „prezisă” de miliardar, a murit acum trei luni. Belgia, prima țară care introduce carantina obligatorie pentru variola maimuței
Recomandările noastre

Vaccin, Război, Moarte - Rețeta Marii Resetări. Unde sunt fotografiile cu mortala monkeypox? Variola maimuței sau reacții adverse la vaccinul Covid? Cititorii ActiveNews sunt mai inteligenți decât „marii resetori”

COVID-19 și Variola Maimuțelor - Aceeași Mână, același Scenariu?

„Tratatul pentru pandemie” deschide calea către instaurarea, prin OMS, a globalismului tehnocratic. Directorul nealeas al OMS va avea în mâini puterea de a declara DICTATURA SANITARĂ GLOBALĂ, cu o forță de acțiune proprie propusă de Bill Gates

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)