ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Duminica Floriilor este ziua în care prăznuim Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, ca împărat biruitor, dar cu înfățișare smerită, venind călare pe mânzul asinei, împlinire a unei profeții făcute cu 400 de ani înainte de venirea lui Mesia. Cântările acestei perioade ne îndeamnă nu doar la luptă duhovnicească, ci și la biruință și bucurie: "De vreme ce ai legat iadul și moartea ai omorât și lumea ai înviat-o, pentru aceasta cu stâlpări Te-au lăudat pruncii, Hristoase, ca pe un biruitor strigându-Ți astăzi: Osana, Fiul lui David. Pentru aceasta bucurându-ne zicem: Binecuvântat este cel ce vii să chemi pe Adam".

[P] Cărarea Împărăției - Arsenie BOCA - comanda online

După Sfântul Gherman I al Constantinopolului și Nicolae Cabasila, drumul Mântuitorului spre Ierusalim și spre Pătimirile Sale este comemorat la fiecare Liturghie prin Vohodul sau Ieșirea Mare. Preotul iese din altar pe ușa dinspre miazănoapte cu darurile pregătite la proscomidiar, în timp ce strana cântă "Ca pe împăratul tuturor să-L primim...", traversează naosul, pentru a intra înapoi prin ușile împărătești. El poartă sfântul potir și sfântul disc, pe care sunt așezate miride (pentru îngeri, sfinți și credincioșii vii și adormiți), semnificând universul întreg adunat în jurul Domnului Iisus Hristos, reprezentat prin Agneț. Așa cum interpreta ieromonahul Makarios Simonopetritul în 'Triodul explicat': 'Întreg cosmosul, pâinea, vinul, spațiul și timpul, și întreaga lume sensibilă (...) intră în sanctuar pentru a fi aduse jertfă, pentru a fi asumate de Logosul divin, pentru a fi îndumnezeite și transfigurate', scrie Basilica.ro.

Motivele suirii Domnului la Ierusalim

Mai mult, remarca părintele Alexander Schmemann în lucrarea 'Postul cel Mare', noi nu ne aducem aminte doar de un fapt istoric, ci trăim acel eveniment 'astăzi'. Biserica accentuează prin imnografia sa, în mod paradoxal, că fapte apuse demult se întâmplă aievea, 'astăzi', în cadrul spațiului său sacru și liturgic. În Duminica Floriilor se cântă 'Astăzi vine la Ierusalim…', în Vinerea Mare: 'Astăzi este înaintea lui Pilat…', la Nașterea Domnului: 'Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște…'.

Așadar, credincioșii nu comemorează doar niște evenimente obiective, la nivel de idee, intelectual, ci participă duhovnicește și afectiv la bucuria și tristețea Domnului, convertind faptul istoric într-un 'eveniment pentru noi, pentru mine'. Și, în acest sens, postim, ne subțiem grosimea trupului, dăm la o parte piatra nesimțirii de pe inimă, ne căim, ne înduioșăm, vibrăm la Intrarea Domnului în Ierusalim. Simțim prezența și Pătimirile Mântuitorului, așa cum cei care se iubesc își simt durerile unii altora, chiar dacă se află la distanțe mari unul de altul. De aceea, 'Postul este adevărata pregătire pentru marele 'astăzi' al Paștelui'.

Întâi de toate, ne putem întreba: de ce vine Iisus la Ierusalim? El vine pentru că legea evreiască îi cerea fiecărui iudeu să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim ca să aducă jertfe lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Domnul suie la Ierusalim, cu o săptămână înainte de Pătimiri și de Învierea Sa din morți, pentru a împlini o profeție făcută cu mai bine de 400 de ani înainte. Astfel, Sfântul Prooroc Zaharia spunea: 'Bucură-te foarte fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept și biruitor, smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei' (Zaharia IX, 9). Într-una din notele sale la Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, părintele Dumitru Stăniloae remarca faptul că Iisus 'merge la Ierusalim, oarecum după ce merg iudeii la sărbătoarea lor, arătând că sărbătorile lor sunt numai niște chipuri anticipate ale prezenței Lui ca suprema sărbătoare, deci ca să-i cheme pe iudei la Sine'. Sfântul Chiril spunea și el că Hristos n-a venit la Ierusalim 'pentru o împreună-prăznuire' cu iudeii, 'ci mai degrabă ca să le vorbească', să le predice prin cuvintele, minunile și rănile Sale.

Deși Domn al veacurilor și Creator a toate, Iisus intră în Ierusalim șezând pe un asin: 'Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el' (In. 12, 14). Sfântul Chiril comenta versetul evidențiind smerenia Mântuitorului: 'Pentru că Îl însoțea și Îl slăvea o mare mulțime, dintr-o extremă smerenie a șezut pe un asin, învățându-ne să nu ne mândrim pentru laude, să nu ieșim din cele de trebuință'. Sfântul Evloghie, patriarhul Constantinopolului, spunea și el că Domnul 'vine nu în pas de alai (...), nu impresionându-i pe toți cu trâmbițe și semne și minuni, ci ascuns în firea omenească'. El 'se arată nu pe măsura slavei Tatălui, ci pe măsura smereniei mamei' și vine 'așezat pe un dobitoc spre învățătura oamenilor, ca să nu se trufească'. Sfântul Ioan Gură de Aur comenta și el că 'Împăratul acesta nu vine în trăsuri precum ceilalți împărați; nu cere biruri, nu bagă frica în lume și nu are în jurul Său gardă, ci e plin de blândețe'. Sfântul vede în șederea lui Hristos pe asin nu doar împlinirea unei profeții, ci și 'măsură de filosofie', adică un îndemn la cumpătare și mărginire la ceea ce este de strictă trebuință.

Pe de altă parte, decupa un alt înțeles Sfântul Chiril al Alexandriei, Domnul vine pe un asin nu 'pentru că era departe de cetate, căci nu era mai departe de cincisprezece stadii, (…) ci face aceasta, arătând un nou popor, cel dintre neamuri, nesupus Lui odinioară, care I se va supune'. A treia stihiră de la Stihoavnă accentuează acest aspect al chemării neamurilor: 'Cel ce Te porți pe heruvimi și ești lăudat de serafimi ai încălecat pe mânz, Bunule; și precum zice David, pruncii Te-au lăudat cu dumnezeiască cuviință, iar iudeii Te-au hulit cu fărădelege. Șederea pe mânz însemna întoarcerea neamurilor neînfrânate de la necredință la credință. Slavă Ție, Hristoase, Cel ce ești singur milostiv și iubitor de oameni'.

Satul din apropiere, unde au fost trimiși doi ucenici să aducă asina (Mt. 21, 2), simbolizează viața pământească în tălmăcirea Sfântului Evloghie: 'Pentru că era în față și nu lângă Dumnezeu. Deci când S-a apropiat de acest sat, când S-a întrupat și S-a însoțit împreună cu noi, atunci a trimis pe cei doi ucenici, adică cele două testamente, ca să îndrume spre El cele două popoare: vechea sinagogă îmbătrânită și noul și neînvățatul popor al neamurilor'.

Iar părintele Stăniloae, în notele la Comentariul Sfântului Chiril la Evanghelia după Ioan, sublinia: 'Intrarea în Ierusalim, șezând pe asin, mai indică și blândețea Împăratului veșnic al Împărăției cerurilor. Nu forța, ci iubirea va caracteriza relațiile în acea Împărăție. Membrii ei vor fi nevinovați asemenea copiilor'. Trupul nostru este numit de Sfântul Maxim Mărturisitorul 'asin', în măsura în care slujește sufletului și poartă 'poverile și ostenelile faptelor pentru dobândirea virtuții'. Însăși mintea poate deveni un 'asin blând, ca să urce Domnul pe ea și să intre purtat de ea în Ierusalimul de sus, împărtășindu-se de slava Lui. Mintea noastră nu mai trebuie să rămână nimănui ca un asin fară stăpân'.

Cum este întâmpinat Hristos?

Într-un fel Îl întâmpină copiii, bărbații și femeile cu inima curată, altfel cărturarii și fariseii, care așteptau mai mult un Mesia eliberator politic de sub stăpânirea romană decât un Mântuitor de sub robia păcatului.

Sfântul Grigorie Palama scrie despre aceasta: 'Împăratul care a sculat din morți pe Lazăr a intrat atunci în Ierusalim călare pe asin, iar tot poporul, aproape îndată, copii, bărbați, bătrâni, întinzând pe jos veșmintele lor, a luat ramuri de finic, care închipuie izbânda'. Copiii, cu toate că erau neștiutori și neînvățați, teologhiseau 'în chip desăvârșit cu privire la Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om pentru noi, înălțând imn îngeresc din gurile lor. Întrucât așa precum îngerii la nașterea Domnului au psalmodiat: 'Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace' (Luca 2, 14), tot așa și aceștia de acum la intrarea Lui (în Ierusalim) au cântat înălțând același imn: 'Osana Fiului lui David; osana întru cei de sus!' (Matei 21, 9)'. După Sfântul Chiril al Alexandriei, 'mulțimea de copii, mergând înainte fără număr, împlinea chipul poporului ce se va naște'.

Copiii Îl recunosc din fire pe Stăpânul zidirii, comenta și Sfântul Evloghie, patriarhul Ierusalimului, însă părinții lor se arată nemulțumitori: 'Copiii au întins pe cale veșmintele lor, prevestind goliciunea sinagogii și în același timp arătându-ne nouă să ne dezbrăcăm de omul cel vechi și să ne îmbrăcăm în Hristos. Copiii Îl primesc pe Hristos cu ramuri, părinții lor vin cu săbii (…)'. La fel de înverșunați, remarca Sfântul Grigorie Palama, sunt cărturarii și fariseii, care aveau o 'voință răuvoitoare și ucigașă de Dumnezeu'.

Sfântul Ioan Gură de Aur în 'Omilii la Matei' ne îndeamnă să ne asemănăm copiilor în nevinovăția lor și dărniciei mulțimii și Apostolilor: 'Să-L lăudăm, să dăm hainele noastre celor care Îl poartă pe Hristos, săracilor adică! Ce merităm noi, oare, când unii și-au pus hainele pe asina pe care ședea Hristos, alții au așternut hainele la picioarele Lui, iar noi nu suntem nici atât de darnici când Îl vedem gol! Și doar nu ni s-a poruncit să ne lăsăm dezbrăcați, ci să dăm din banii ce-i avem puși deoparte. Aceia îl însoțeau, mergând înaintea și în urma Lui, iar noi, când Se apropie de noi, nu-L primim, Îl alungăm și-L ocărâm'.

În același duh, Sfântul Evloghie ne povățuia: 'Să împuținăm mulțimea bunurilor noastre materiale și să întindem noi înșine milostenia pe cale, înaintea Celui care ne spune: 'Eu sunt Calea', ca să aflăm și noi prin milostenie mila și să mergem împreună cu ea în Ierusalimul cel de sus'. Iar Sfântul Grigorie Palama deslușea un sens mai profund al hainelor, chemându-ne pe toți, 'cârmuitori și cârmuiți, să așternem veșmintele noastre înnăscute, adică trupul nostru și dorințele acestuia înaintea Duhului'.

Semnificația creștină a ramurilor de salcie

Urmând evlaviei mulțimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Domnul Hristos cu frunze de palmier sau finic, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârșirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune și stropirea cu agheasmă, să se sfințească ramurile de salcie aduse de credincioși. Rânduiala sfințirii constă în rugăciuni de sfințire a salciei de către slujitorii Bisericii, care țin în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ce simbolizează biruința vieții asupra morții. În studiul 'Salcia: simbolul morții și al vieții', prof. dr. Remus Rus afirma: 'Folosirea în cult a salciei nu este doar o simplă acomodare la mediu, ci își are bogăția ei, funcția ei simbolică în viața rituală a Bisericii creștine'. Pot fi evidențiate cel puțin trei semnificații principale ale salciei: ea simbolizează pe Domnul Hristos și mlădițele Sale, adică sufletele credincioase și bune, taina fecioriei Mariei, sufletele renăscute prin baia botezului.

Unul din fragmentele biblice referitoare la salcie este Isaia 44, 3-4: 'Că Eu voi vărsa apa peste pământul însetat și pâraie de apă în ținut uscat. Vărsa-voi Duhul Meu peste odrasla ta și binecuvântarea Mea peste mlădițele tale. Și vor odrăsli ca iarba pe malul pâraielor și ca sălciile de-a lungul apelor curgătoare'.

Cassiodor, comentând acest text, compara funcția regeneratoare a salciei cu sufletele sfinte și credincioase: 'Sălciile sunt copaci ce cresc pe malurile râurilor și acolo dau viață celui mai proaspăt verde, și chiar dacă cineva taie mereu o parte din rădăcină și o îngroapă în pământul umed, ea va arunca imediat rădăcini proaspete. Cu aceste sălcii trebuie să comparăm sufletele sfinte și credincioase, care, după cum spune Isaia, aruncă mlădițe ca sălciile de pe malurile pâraielor'.

De asemenea, Fericitul Ieronim vedea în salcie simbolul credincioșilor renăscuți prin baia botezului: 'Iar apoi profetul îi compara pe cei care s-au renăscut prin baia botezului cu plantele nou-înverzite și cu salcia, care arunca mlădițe pe marginea apei curgătoare'. Urmând o credință a vremii, după care salcia produce infertilitate, Fericitul Ieronim continua: 'Căci această salcie dă rod, iar aceasta este contrar naturii sale obișnuite, căci de obicei salcia este fără de rod, iar cel care mănâncă din sămânța ei devine el însuși neroditor'.

Albertus Magnus interpreta salcia ca simbol pentru fecioria Maicii Domnului. Aceasta 'a ales fecioria și astfel a ales viața fără rod, dar după cum salciei îi place să crească pe malul râurilor, tot așa și Preamărita Fecioară a înflorit lângă apele harului și ale darurilor cerești. Și, după cum salcia este un semn al castității, tot la fel și ea, plină de castitatea rece, pentru sămânța ei, care este Fiul lui Dumnezeu, prin mesajul său îi face pe mulți neroditori în fructul trupului chemându-i la o viață de feciorie'.

Tradiția procesiunii de Florii

Astfel, nu întâmplător purtăm sălcii în mâini în Duminica Floriilor sau Stâlpărilor, ca simbol și pentru propriul nostru botez, știut fiind că în primele secole creștine, în această duminică, cei care aspirau să fie botezați mergeau cu toții la episcop, ca să îi ceară să fie admiși la Taina Botezului și să învețe Simbolul de credință. Este o zi importantă, în cinstea ei împărații acordau grațieri. Floriile împreună cu praznicul Bunei Vestiri (dacă acesta nu cade în Săptămâna Mare) sunt sărbători în care se acordă dezlegare parțială pentru post, la pește, vin și untdelemn.

Încă din secolul al IV-lea, creștinii sărbătoreau Floriile într-un mod aparte, cu o procesiune după săvârșirea Sfintei Liturghii. Din 'Jurnalul de călătorie' al pelerinei apusene Egeria la Ierusalim avem câteva informații cu privire la această tradiție. Toți creștinii se adunau în jurul prânzului, pe la ora 13:00, și mergeau împreună cu slujitorii și episcopul cetății în procesiune pe Muntele Măslinilor, până la locul de unde Domnul S-a Înălțat la cer. De aici, în jurul orei 17:00, coborau către Sfânta Cetate, iar un alai de creștini, adulți și copii, mergând înaintea episcopului cu ramuri de finic și de măslin, striga: 'Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului'. După ce ajungeau în cetate, intrau în Biserica Sfintei Învieri, unde săvârșeau slujba Vecerniei. Și în zilele noastre se obișnuiește ca, în Duminica Floriilor, credincioșii însoțiți de preot să iasă în procesiune cu ramuri de salcie în mâini și să se întoarcă în biserică, cântând troparul Intrării în Ierusalim a Domnului, care este același cu al Sâmbetei lui Lazăr: 'Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, strigăm: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului'.