ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Marele artist, Dumitru Fărcaş, a declarat că taragotul care i s-a furat era acelaşi pe care-l folosea de 55 de ani, marca Stowasser.

"Toată viaţa am cântat pe acest instrument. Este instrumentul meu de suflet, de 55 de ani cânt pe el.Am o rezervă, dar rezerva e rezervă. Ăsta e instrumentul meu de suflet, care m-a consacrat. Cu el am debutat, cu el am cules trofeele şi toate titlurile", a spus Dumitru Fărcaş.

Fărcaş a mai spus că taragotul şi un acordeon au fost furate dintr-o maşină, care era parcată chiar în faţa Ateneului Român din Bucureşti.

"Noi am venit de la Slobozia la concertul lui Gheorghe Zamfir. Am avut concert acolo. Şi la ora 15.30 am parcat în faţă la Ateneul Român şi ne-am dus până în hol, să vedem cum se desfăşoară programul. La 19.00 aveam spectacolul. Şi cât am stat noi în hol la Ateneu, şoferul l-a luat cineva şi l-a ţinut de poveşti, l-a dus lângă o copertină acolo, şi alţii au operat, au luat geanta cu taragotul şi acordeonul şi au dispărut cu ele. Apoi a venit poliţia şi am dat toate declaraţiile", a spus Dumitru Fărcaş.

El a precizat că nu avea asigurare pe instrumentele furate.

FOTO: Blog.Libris.ro