ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Marți, 3 iunie 2014, de la ora 11.00, la Librăria Cărturești din Palas Mall, Iaşi, Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vă invită la evenimentul O carte cât o întreagă aventură, în cadrul căruia se va lansa volumul de povestiri Pasărea fericirii de Dumitru Vacariu. Autorul, actorul Petru Ciubotaru, istoricul și criticul literar Ioan Holban vor deschide pentru cei mici lumea poveștilor, iar Anca Apostol îi va iniția în tainele realizării ilustrațiilor de carte.

După apariția volumului de poezii pentru copii Pădurea vrăjită, îndrăgitul scriitor de cărți pentru copii și tineret Dumitru Vacariu publică la Editura DOXOLOGIA un volum de povestiri fascinante: Pasărea fericirii. După cum susține în prefața cărții istoricul și criticul literar Ioan Holban „literatura pentru copii a lui Dumitru Vacariu este peste aceea a lui Emil Gârleanu şi Elena Farago, George Topârceanu şi Otilia Cazimir.

Proza din această antologie reface puntea cu literatura pentru copii şi tineret, excelând în ceea ce s-au numit povestiri istorice, din volume precum Dincolo de poveste, Bărzăunul şi restul lumii, Vornicul Ţării de Sus, Poteci fără întoarcere, Comoara, Aventură dincolo de timp, În căutarea Scufiţei Roşii. Ceea ce face acum Dumitru Vacariu e să dea rost unui dor de poveste”