ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



După ce am urmărit filmul „Dincolo de sunetul vitezei” dedicat vieţii lui Ayrton Senna, am avut un sentiment de iritare. Ceva anume şi ceva important nu ieșise la suprafață. Iniţial nu am știut ce. Mi-am amintit vorbind despre el cei care l-au cunoscut spunând într-una cât de rapid este si a fost, despre caracterul său puternic, despre faptul că iubea copiii. Vorbind la rece: asta o spun cei apropiaţi despre fiecare om ce pleacă spre infinit.

Ce nu s-a spus? Nu s-a povestit despre cele mai adânci dimensiuni ale omului Senna. Acestea nu se refera la curse, date biografice, despre duelul si relatia dintre el şi Alain Prost, despre cine ar fi avut dreptate (parca ar putea ca dreptatea sa fie doar de o parte!?).

Despre aceste adâncimi ale lui Ayrton Senna as dori sa vorbesc, despre un crez, despre ceva ce devine interzis, desuet si retrograd în spaţiul public, devine practic interzis si asta tocmai în numele libertăţii, aș vrea să vorbesc despre credinţă; despre credinţa lui Senna, despre Dumnezeu.

12345

Vreau să revin asupra momentului în care el a spus că l-a văzut pe Dumnezeu în ultimul tur al unei curse câştigate şi asupra altor nenumărate momente în care a afirmat că aceste rezultate ale sale sunt voinţa lui Dumnezeu, mâna lui Dumnezeu care lucrează.

În film, cunoscuţii din Formula 1 îl scuzau cumva pentru ceea ce declarase. AICI întregul editorial.