După aproape 25 de ani, s-a aflat numărul exact al celor care au murit la Revoluţia din decembrie 1989
După aproape 25 de ani, s-a aflat numărul celor care au plătit cu viaţa în evenimentele din decembrie 1989.
Conform unui raport al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) dat publicităţii joi, 1.166 de persoane au murit la evenimentele din decembrie 1989. La evenimentul "Statistica victimelor Revoluției Române — Adevăruri și interpretări noi privind victimele Revoluției Române din decembrie 1989" au participat Alexandru Grigoriu și Constantin Corneanu, cercetători IRRD, și Ion Calafeteanu, director general adjunct al institutului.
Potrivit acestora, victimele din timpul Revoluției nu au apărut doar ca urmare a represiunii regimului comunist. Acestei cauze i se alătură și "nedeplin elucidatul fenomen terorist". De asemenea, un număr foarte mare de victime a apărut și pe fondul unei lipse de profesionalism a unora dintre cei care gestionau acest context.
Potrivit statisticilor IRRD, intervalul 17-22 decembrie 1989 s-au înregistrat 271 de martiri, 22-25 decembrie — 715, după 25 decembrie au fost înregistrate 113 victime, iar fără dată exactă au fost înregistrate alte 67. Astfel, în total, Revoluția din 1989 a avut în total 1.166 de victime în orașele declarate martir: Alba Iulia, Arad, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reșița, Sibiu, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Senzaționalul interviu al lui Tucker Carlson cu Viktor Bout, ”negustorul morții”. Dezvăluiri despre subteranele războiului din Ucraina, adevărul despre armamentul folosit, Zelensky și Epstein și decizia Rusiei de a folosi potențialul nuclear
Faci fântână în curte și ajungi la închisoare NU e FAKE NEWS. Pedeapsă pentru "susceptibilitate" - nu pentru daună dovedită! Dreptul la supraviețuire este dat de Dumnezeu, nu de stat sub amenințarea închisorii!
Ei acoperă cerul cu ingineriile climatice, ei îți dau apoi lumina. Satelit pentru a oferi lumina Soarelui pământenilor ca la Salamina
Recomandările noastre
Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)