Durata unui faliment bancar în România: 13 ani la Banca Albina

Istoria recentă a sistemului bancar a fost marcată de şapte falimente - Banca Albina, Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor (BIR), Banca Columna, Nova Bank, Banca Română de Scont (BRS) şi Banca Turco-Română (BTR), iar în contul acestora Fondul de Garantare a Depozitelor a achitat deponenţilor garantaţi compensaţii în sumă de peste jumătate de miliard de lei.
În acest moment, Fondul nu mai are nicio obligaţie de plată, achitarea compensaţiilor fiind încheiată în 2006, dar are în continuare de recuperat o mare parte din banii cheltuiţi cu despăgubirea deponenţilor.
Conform datelor publicate de instituţie, în perioada 1999 – 2006 plăţile către deponenţii garantaţi s-au ridicat la 512 mil. lei, dar până la sfârşitul lui 2013 Fondul nu reuşise să recupereze de la băncile în faliment decât 175 mil. lei, aproximativ o treime din bani.
În România, procedura de faliment al unei bănci se dovedeşte extrem de lungă: în cazul Băncii Albina, intrată în faliment în 1999 după ce BNR a descoperit că datele financiare raportate erau fictive, procedura a fost declarată închisă de-abia la sfârşitul lui 2012, adică după nu mai puţin de 13 ani.
Citeşte mai multe despre falimentul bancar în România pe www.zf.ro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)