Efectele CONFLICTULUI din GAZA. Nivel-record de incidente antisemite în Marea Britanie

Incidentele antisemite au atins un nivel record anul trecut în Marea Britanie, potrivit unui raport al organizaţiei Community Security Trust, care subliniază că numărul incidentelor a crescut de peste două ori în 2014, ajungând la 1.168, relatează BBC News Online, potrivit Mediafax.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Este cel mai mare număr de incidente antisemite din 1984, când Community Security Trust a început monitorizarea.
"Reacţiile antisemite la conflictul din Israel şi Gaza" au reprezentat factorul principal pentru această creştere, a precizat organizaţia, care oferă măsuri de securitate pentru comunitatea de evrei din Marea Britanie şi monitorizează antisemitismul.
Organizaţia caritabilă a înregistrat 314 incidente în iulie, cel mai mare număr înregistrat vreodată într-o singură lună. Aproape jumătate dintre autorii incidentelor au făcut referire la Gaza sau la palestinieni.
Community Security Trust a precizat însă că numărul incidentelor antisemite începuse deja să crească din primele şase luni ale anului 2014, înaintea conflictului armat din vară.
Potrivit raportului, cea mai importantă creştere a numărului incidentelor s-a înregistrat în Londra, unde au fost notate 583 de incidente, reprezentând o creştere de 137%. Textul menţionează că au avut loc 81 de atacuri antisemite violente în Marea Britanie în 2014, dintre care unul, înregistrat la Londra în septembrie, a fost clasificat ca "extrem".
Cele mai multe au fost atacuri care au vizat evreii la întâmplare, în locuri publice. În 19 cazuri, evreii au fost vizaţi de obiecte - de obicei ouă - aruncate din maşini. Opt atacuri au vizat evrei care mergeau sau se întorceau de la sinagogă, iar patru au vizat copii evrei care se duceau sau se întorceau de la şcoală.
Sub pretextul vânătorii de teroriști Hamas, forțele israeliene au ucis aproximativ 2.200 de palestinieni în cele 50 de zile ale conflictului din vara lui 2014.
Printre victimele rachetelor israeliene se numără 500 de copii și 250 de femei, conform datelor ONU bazate pe informații din surse palestiniene. Curtea Penală Internațională a anunțat recent lansarea unei examinări preliminare, etapă prealabilă anchetei, asupra presupuselor crime de război comise de israelieni în teritoriile palestiniene. Decizia Curții de la Haga a venit la câteva zile de la aderarea Autorității Palestiniene la Statutul de la Roma, actul fondator al CPI.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)