Elena Udrea a afirmat că în denunţul depus la Parchet a scris despre faptul că "viitorul şef al SRI va fi ales de Coldea", adaugând că "singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele".

Livrare GRATUITA, orice produs. Toate ofertele

"Am spus în denunţul pe care l-am făcut la Parchet că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea. Iată că aşa este! Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele. De altfel, este obişnuit cu aceasta ipostază din campania electorală pentru prezidenţiale. Îl felicit pe Dan Voiculescu - nu credeam că, în puşcărie fiind, va putea să-şi numească propriul om în fruntea principalului serviciu de informaţii din România", a scris Udrea pe contul său de Facebook.

Udrea îl roagă pe Cristoiu să facă publice însemnările din jurnalul ei referitoare la Eduard Hellvig şi Florian Coldea, pentru a se vedea că lucrurile se întâmplă "exact aşa" cum a spus ea că se vor întâmpla "încă din noiembrie".