Elena Udrea ar fi fost ameninţată cu moartea de un deținut de la Colibași, la comanda clanului Cămătarilor

UPDATE Penitenciarul de Femei Târgșor afirmă că Elena Udrea nu a făcut nici o reclamație către conducerea instituției privind primirea de către aceasta a unei scrisori de amenințare. Însă, susțin reprezentanții penitenciarului, instituția s-a autosesizat în acest caz, începând o cercetare administrativă.
Elena Udrea ar fi fost ameninţată cu moartea după gratii. Udrea ar fi primit o scrisoare în care un deţinut, care se prezintă Petru şi spune că este încarcerat la Colibaşi, îi dezvăluie că a primit comandă de la clanul Cămătarilor să o înţepe cu un ac infectat cu HIV, informează B1 TV.
Atacul ar fi urmat să aibă loc în momentul în care ea era transferată la instanţă. În plus, bărbatul, care susţine că are 42 de ani şi este acuzat de răpire, scrie că totul a fost comandat de Sile Cămătaru, care a fost dispus să dea 15.000 de euro.
”Tu ai un duşman care te-a denunţat şi te-a băgat acolo şi e prieten bun cu Sile. Au discutat despre tine şi spunându-i că vrea să te distrugă şi că dacă are pe cineva care să-ţi facă rău. Sile a zis da spunându-i că îi oferă 15 mii să dea ordin să te înţepe cu un ac de sida ca să te distrugă”, i-ar fi transmis deţinutul lui Udrea.
Puşcăriaşul ar fi refuzat să execute comanda primită de la Sile Cămătaru.
La final, bărbatul îi transmite fostului ministru că aşteaptă un răspuns la scrisoarea sa şi promite că îi sta la dispoziţie în orice fel de problemă.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)