Emil Hurezeanu: E posibil ca UE şi NATO să facă implozie. Dacă rușii intră în noaptea asta în Estonia nu se va declanșa articolul 5 din tratatul NATO

„Există posibilitatea ca Uniunea Europeană să implodeze, ca NATO să implodeze. Pentru că, dacă rușii intră în noaptea asta în Estonia, unde au 35 la sută minoritari ruși, nu se va declanșa articolul 5 (n.r. din tratatul NATO)”, a spus jurnalistul Emil Hurezeanu la Digi24.
Black Friday:Livrare gratuita in 24 de ore!
Emil Hurezeanu a vorbit la Digi24 despre situația geopolitică și despre țările care iau în serios amenințările Angelei Merkel.
Jurnalistul mai spune că una spun americanii, alta NATO.
Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord trebuie considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, în cazul producerii unui astfel de atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare în mod individual sau colectiv recunoscut de Articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile astfel atacate prin întreprinderea imediată, individual sau împreună cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii în spaţiul nord-atlantic.
Angela Merkel a declarat astăzi că "securitatea Europei, pe termen mediu şi lung, nu poate fi asigurată decât împreună cu Rusia. De aceea, sancţiunile nu pot fi un scop în sine. Vom menţine dialogul cu Rusia".
Black Friday:Livrare gratuita in 24 de ore!
Emil Hurezeanu a vorbit la Digi24 despre situația geopolitică și despre țările care iau în serios amenințările Angelei Merkel.
„Iau în serios amenințările de care a vorbit Angela Merkel, de faptul că blocul de stabilitate întărit prin garanții reciproce, în cazul Ucrainei, prin garanțiile marilor puteri din 1994, memorandumul de la Budapesta, apartenența de conținut luată în serios la NATO și UE. Există posibilitatea ca Uniunea Europeană să implodeze, posibilitatea ca NATO să implodeze. Pentru că, dacă rușii intră în noaptea asta în Estonia, unde au 35 la sută minoritari ruși, nu se va declanșa articolul 5 (n.r. din tratatul NATO). Cheltuielile americane și ale NATO sunt mult mai mari declașând articolul cinci și intervenind mult prea târziu. Suntem deja în întârziere. O investiție mai bună ar fi ca americanii să apară deja pe teren cu NATO”, a spus Emil Hurezeanu la Digi24.
Jurnalistul mai spune că una spun americanii, alta NATO.
„Toți se așteaptă ca noi să ne întărim mușchii să facem exerciții și să devenim, cu peste 2 la sută bugete militare, să intrăm noi într-un fel de alarmă de responsabilitate. Asta nu înseamnă să te înarmezi. Cu cine lupți? Cu miile de tancuri rusești cu bombardierele strategice care redescoperă Golful Mexic, cum spune Putin? Asta e lumea în care trăim , o lume nesigură în care n-ar fi crezut nimeni niciodată că liberalul Orban, care a avut o bursă de o jumătate de an la Oxford în 1989, ajunge în 2014 un Putin mic și răutăcios la Budapesta”, a spus Hurezeanu la Digi24.
Ce prevede Articolul 5 din Tratatul NATO
Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord trebuie considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, în cazul producerii unui astfel de atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare în mod individual sau colectiv recunoscut de Articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile astfel atacate prin întreprinderea imediată, individual sau împreună cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii în spaţiul nord-atlantic.
Angela Merkel a declarat astăzi că "securitatea Europei, pe termen mediu şi lung, nu poate fi asigurată decât împreună cu Rusia. De aceea, sancţiunile nu pot fi un scop în sine. Vom menţine dialogul cu Rusia".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)