Energia verde atrage investitorii străini

Energia verde a ajutat din plin economia românească în criză. Şase miliarde de euro au fost investite din anul 2009 încoace în proiecte eoliene şi solare. E vorba despre bani aduşi de companiile străine. Pentru acest an, sunt promisiuni la fel de generoase.
Pe lângă cele şase miliarde de euro, alte trei miliarde de euro sunt aşteptate anul acesta. E un adevărat sprijin pentru economie, într-o perioadă în care investiţiile străine s-au prăbuşit de la nouă miliarde şi jumătate în anul 2008 la 2,3 miliarde de euro în primele 11 luni din anul 2013.
Autorităţile au plătit însă un preţ în schimbul acestor investiţii în energia verde, pentru că au crescut facturile plătite de populaţie şi companii. În prezent, energia verde reprezintă 11% din energia produsă în România. Maximul a fost atins în luna septembrie a anului trecut, când energia verde a ajuns la aproape o treime din producţia totală.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)