Erdogan îl avertizează pe Trump că poate pierde un aliat de nădejde

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, avertizează Statele Unite că vor pierde un aliat puternic și sincer dacă nu își schimbă atitudinea față de țara sa, a transmis duminică televiziunea Haberturk, preluată de AFP și Reuters.
Turcia ar putea solicita un arbitraj internațional dacă SUA blochează vânzarea de avioane de luptă F-35 pentru forțele sale aeriene, a mai afirmat Erdogan. El susține că nu va ceda nici amenințărilor lui Donald Trump cu sancțiuni împotriva Turciei în cazul în care autoritățile de la Ankara nu îl eliberează pe pastorul american Andrew Brunson, amintind că Turcia a cerut ajutorul Statelor Unite pentru repatrierea cetățeanului turc Ebru Ozkan, închis în Israel.
Brunson a fost mutat săptămâna aceasta din închisoare în arest la domiciliu, după un an și nouă luni de detenție. Lucrase în Turcia 20 de ani înainte de a fi acuzat că a sprijinit puciul eșuat din 2016 și că susține Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Pastorul respinge aceste acuzații, în urma cărora ar putea fi condamnat la 35 de ani de închisoare. Situația sa a fost discutată sâmbătă de secretarul de stat american, Mike Pompeo, cu ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)