ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preşedintele Comisiei Europene (CE), portughezul Jose Manuel Barroso, a declarat, într-o emisiune difuzată pe postul de televiziune francez TF1, că România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2014.
"România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2014. Aşa cum se întâmplă mereu, în această dezbatere este un amalgam incredibil între Schengen, imigraţie, Lampedusa şi muncitori detaşaţi. Este un amalgam pe care trebuie să îl denunţăm, pentru că altfel vom avea o recrudescenţă a mişcărilor extremiste care împing Europa să facă lucruri care sunt foarte periculoase. Pentru că am întâlnit în istoria Europei această xenofobie, acest şovinism, şi nu este bun. Europa a cunoscut clipe teribile cu aceste momente de ultranaţionalism, protecţionism sau şovinism. Trebuie să evităm asta", a spus Barroso citând un comunicat al executivului european, citat de Agerpres.

"Vom vedea de la caz la caz. România şi Bulgaria nu vor intra în Schengen pentru că există ţări care se opun, deci este necesară o unanimitate, chiar dacă din punct de vedere tehnic ele îndeplinesc deja condiţiile", a adăugat Barroso.

Printre cei mai vehemenţi opozanţi ai aderării României la spaţiul Schengen se numără Franţa, care se confruntă cu o gravă problemă, legată de circulaţia cetăţenilor de etnie romă.