Evoluția prețurilor în sute de magazine, MONITORIZATĂ de Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței va monitoriza în această perioadă, la nivel național, în jur de 600 de magazine, pentru a urmări evoluția prețurilor la principalele categorii de produse alimentare, iar pentru intensificarea concurenței în piață va implementa în cursul acestui an "Monitorul prețurilor", potrivit raportului prezentat miercuri în Guvern de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
CC va monitoriza prețurile produselor alimentare atât înainte de introducerea cotei reduse de TVA la alimente cât și după data de 1 iunie, pentru a verifica dacă efectul reducerii TVA asupra prețurilor la raft se va menține în timp. Categoriile monitorizate vor fi din sectorul cărnii și al preparatelor din carne, legume, fructe, lapte și produse lactate, apă și băuturi răcoritoare, ouă, și produse de bază: ulei, faină, zahăr, orez, paste făinoase, fasole uscată, mălai, dulciuri.
De asemenea, CC are în vedere și monitorizarea unor categorii pentru care nu se modifică cota TVA, respectiv produse de panificație unde reducerea a fost aplicată în 2013, dar și pentru bere și vin.
Anul acesta va fi implementat și 'Monitorul prețurilor", un proiect prin care autoritatea de concurență speră să se intensifice concurența în această piață, reducând costurile de informare ale consumatorilor. Acest proiect se va materializa printr-un site care va afișa comparații de prețuri pe categorii și produse alimentare relevante. "Consumatorii mai bine informați reprezintă o presiune importantă pentru retaileri", se arată în raport.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)