ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Joseph S. Blatter, a transmis o scrisoare de condoleanţe preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, în urma deceselor foştilor internaţionali Lică Nunweiller şi Vasile Suciu, informează FRF, citată de Agerpres.
"Îţi scriu cu inima tristă, după ce am aflat de decesul fostului component al echipei naţionale a României Lică Nunweiller şi de cel al fostului portar al echipei Steaua Bucureşti Vasile Suciu. În nume personal şi în cel al FIFA, doresc să transmit sincerele condoleanţe familiei fotbalului românesc şi, cel mai important, familiilor, prietenilor şi celor care au iubit aceste mari personalităţi sportive", spune Blatter în document venit de la forul internaţional.

Fostul fotbalist Lică Nunweiller, una dintre legendele lui Dinamo Bucureşti, a încetat din viaţă vineri, cu ceva mai mult de o lună înainte de a împlini 75 de ani. Fostul mare portar Vasile Suciu a decedat, sâmbătă, la vârsta de 71 de ani.