ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ești dependent de smartphone? O echipă de cercetători au găsit o soluție simplă de vindecare printr-o bucată de plastic sub forma unui Iphone ce va costa doar 12 dolari.

Ideea este încă în fază de prototip, inventatorii încercând să strângă 30.000 de dolari cu ajutorul publicului donator pentru a acoperi costurile de producţie şi marketing.

Cercetătorii îşi numesc invenţia “o alternativă pentru cei care simt nevoia constantă de a ţine în mână un telefon inteligent, dar care permite contactul cu lumea reală, nu doar cu cea virtuală”.

Designerul danez Ingmar Larsen, care face parte din echipa care a inventat conceptul de “NoPhone”, spune că ideea s-a născut în glumă; dar, spre surpriza lui, aceasta a primit multă atenţie în mediul digital şi multă lume a început să ceară “dispozitivul”. Aşa s-a ajuns la campania de strângere de fonduri pe Kickstarter, ca produsul să poată ajunge pe piaţă, la doritori, informează Oddity Central citat de totb.ro

Dimensiunile NoPhone-ului sunt similare celui mai nou smartphone de pe piaţă, iar descrierea produsului este amuzantă şi ironică : “fără baterie, nu are nevoie de upgrade-uri, rezistent la apă,rezistent la şocuri. NoPhone este subţire, uşor şi wireless. Acţionează ca un surogat pentru orice dispozitiv de tip telefon mobil, permiţându-vă să îl simţiţi în mână tot timpul, dar fără să vă distragă atenţia de la ceea ce se întâmplă în jur”. Inventatorii s-au gândit la o soluție și pentru cei obsedați de așa numitele selfies: un abţibild cu oglindă, în care să vă puteţi vedea ori de câte ori vă uitaţi la telefonul placebo.

Întrebați dacă totul este o glumă cercetătorii au răspuns:

“Nu”. “Dependenţa de telefon este reală. Şi o întâlnim peste tot. Ne distruge viaţa: întâlnirile, ieşirile la concerte, vizionarea filmelor la cinema. Dar există o soluţie pentru ea”.

NO-PHONE-dispozitul-perfect-pentru-vindecarea-dependenței-de-telefoane-inteligente

NO-PHONE-dispozitul-perfect-pentru-vindecarea-dependenței-de-telefoane-inteligente1