ascultă articolul

Vine Crăciunul!

Nu-i vorbă, că mai e o lună şi mai bine până la Sărbătoarea Creştină şi totuşi suntem déjà bombardaţi cu tot marketingul necesar pentru a conştientiza că, la un moment dat, va trebui să cumpărăm, să împachetăm, să dăruim…

“Am auzit că Moş Crăciun ia, de fapt, banii de la părinti!”

Şoc după şoc! În fiecare zi mă gândesc că nu sunt pregătită să fiu mamă. Şi au trecut opt ani şi ceva, de atunci şi tot mă întreb când m-o lăsa. Sentimentul. Că la el mă refer.

“De unde ai auzit, măi mamă?”(Şi spunând “măi mamă”, mi-aduc aminte de mamaie-mea, Dumnezeu   s-o odihnească, cum spunea aşa când nu mai ştia, cu toată înţelepciunea din dotare, ce răspuns să dea.)

“Păi , de fapt, n-am auzit de undeva anume, dar am făcut eu nişte cercetări şi am tras concluzia asta.”

Îmmmhhî! Ia, de mă luminează şi pe mine!

“Şi cam ce fel de cercetări ai făcut?”

“Păi, mai întâi am făcut un sondaj între prietenii mei!”( Ce-i asta, să faci un sondaj, măi copile, că mi se strepezesc dinţii numai auzind că pronunţi cuvântul ăsta!) Şi fiecare din ei mi-a spus ce şi-a dorit anul trecut, de la Moş Crăciun, şi ce au primit de fapt. Şi au existat diferenţe! Între dorinţe şi cadouri!”

Ochii mari ai lui Matei punctează seriozitatea momentului şi dramaticul descoperirii sale, printr-o clipire lungă , în vreme ce guriţa de copil i s-a strâns într-un mod mult prea serios.

“Matei, poate copiii respectivi n-au fost atât de cuminţi pe cât credeau şi atunci, Moşul a croit darurile, pe măsura cuminţeniei lor.”

“Nuuu! Nu cred că a fost vorba de cuminţenie! Uite, îţi dau exemple (Hopa! Studiul e mai aprofundat decât credeam!): Jacquelline, care e fetiţă, şi ştii şi tu că fetiţele sunt mai cuminţi decât băieţii, că aşa e natura lor, a primit în loc de o păpuşă Monster High, ce îşi dorea ea, un set de bucătărie, cu aragaz şi crăticioare mici şi farfuriuţe şi tot soiul de chestii de genul ăsta şi ea nu e genul care să găteasca, aşa mi-a spus , aşa că darul a supărat-o foarte tare.( Săraca Jacquelline, şi eu aş fi fost supărată dacă aş fi fost în locul ei.)

Mă trezesc adoptând poziţia Gânditorului de la Hamangia, deşi aş fi preferat poziţia “Femeii şezând”. Oare şi pe el îl durea, la fel de tare, capul? De unde vin copiii ăştia, cu chestii de gen? Auzi tu: nu e genul care să gătească… pe bune?Hmmm, nici eu nu sunt, dar dacă trebe, cu plăcere!

“Te doare capul?”

Puţin spus!

“Mă gândesc puţin!”

“La ce?”

“La Moş Crăciun şi la magie!”

“Chiar există?”

“Ambele ! Şi nu lăsa pe nimeni, vreodată, să te facă să crezi altfel!”

“Şi-atunci cum îţi explici situaţia cu cadourile?”

“Matei , ce îl rog eu, câteodată, pe Doamne Doamne sau pe Moş Crăciun să îmi dea?”

“Păi tu ceri câte-o super –putere: ba să îi poţi face pe oameni să vorbească corect gramatical, ba să se poarte frumos, ba să nu mai arunce gunoaie pe stradă…”

“Buun, şi ce ştim noi de super-puteri?”

“ Că înseamnă şi super responsabilitate!”

“Şi asta înseamnă că nu le primim când vrem noi, ci când suntem destul de responsabili pentru ele, nu? Ei bine, cam acelaşi lucru e şi cu magia cadourilor; fiecare cadou are magia vârstei lui şi a celui ce îl primeşte.Întelegi?”

“Da! Înseamnă că Jaquelline avea responsabilitatea să înveţe să gătească anul ăsta!”

…Cum spuneam, mai e o luna şi un pic până o să începem să cumpărăm, să împachetăm, să dăruim!

Să visăm!!!