Facebook vă urmărește activitatea şi atunci când nu sunteţi conectaţi

Cercetătorii belgieni au descoperit că Facebook poate să urmărească activitatea online a utilizatorilor săi, chiar şi atunci când aceştia nu sunt conectaţi la reţeaua de socializare, conform b1.ro.
[P] O istorie sincera a poporului român - comanda online
Potrivit studiului belgian, Facebook face acest lucru prin intermediul cooki-urilor, care continuă să urmărească activitatea utilizatorului respectiv și după ce acesta s-a deconectat de pe rețeaua de socializare. Obiectivul companiei americane este de a primi cât mai multe informații despre utlizatori pentru a propune apoi publicitate personalizată.
Cecetătorii belgieni susțin că aceste practici, precum și altele folosite de Facebook cu privire la datele personale ale utilizatorilor, sunt contrare dreptului european.
Într-un comunicat oficial, Facebook a răspuns acuzațiilor:
"Cercetătorii au descoperit într-adevăr un «bug» care ar putea să trimită cooki-uri anumitor persoane atunci când ele nu se află pe Facebook. Nu a fost intenţia noastră. Suntem pe cale să remediem această problemă", a declarat compania americană.
O soluție pentru a scăpa de aceste cooki-uri este site-ul Your Online Choices, o iniţiativă a unui consorţiu european care grupează diverşi actori din publicitatea online, care permite controlarea și dezactivarea acestora. Însă, potrivit aceluiași studiu, și acest site conține un cookie plasat de Facebook, astfel încât activitatea utilizatorilor să poate fi urmărită chiar dacă aceștia nu au utilizat niciodată rețeaua de socializare. Privitor la acest lucru, Facebook a preferat să nu facă nicio declarație.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)