ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe 5 ianuarie 2010 actorul Toni Tecuceanu a fost răpus pe patul de spital de o infecţie despre care s-a spus că ar fi gripă porcină, însă rudele nu ştiu nici până astăzi adevărata cauză a morţii. Chiar dacă la acea vreme directorul Institutului Matei Balş din Capitală, doctorul Adrian Streinu- Cercel, declara că artistul ar fi decedat de gripă porcină, se pare că Toni ar fi fost răpus de fapt de o bacterie pe care a luat-o din aparatele cu care a fost intubat în spital.

Familiei i s-a interzis abuziv şi ilegal accesul la dosarul medical al lui Toni. Dosar medical secretizat printr-o decizie aberantă a directorului spitalului, Streinu Cercel. Tribunalul Bucureşti a admis la sfârşitul lunii ianuarie cererea prin care fratele şi tatăl lui Toni Tecuceanu cereau eliberarea dosarului medical complet al lui Toni şi "obligă pârâtul Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş” la comunicarea dosarului medical complet al defunctului Tecuceanu Aurelian Antonio".

Rudele acestuia au primit, în sfârşit, dosarul medical al lui Toni. Iată comunicatul remis de către familia fostului actor:

"Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. "Matei Balş" din Capitală a predat în aceste zile o copie, conform cu originalul, a dosarului medical complet al celui ce a fost actorul Tecuceanu Aurelian-Antonio. Acest lucru s-a întâmplat la a treia încercare a mea şi a tatălui meu de a intra în posesia acestor acte. Instituţia condusă de dl. Streinu-Cercel Adrian refuzase nejustificat, din punctul nostru de vedere, să execute sentinţa definitivă şi irevocabilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la finele lunii ianuarie. Mai mult, între cele trei cereri depuse de noi la "Matei Balş", reprezentanţii Spitalului au atacat pe cale extraordinară decizia magistraţilor.

A fost nevoie de patru ani de lupte dure prin tribunale, de suferinţă neîntreruptă, de energie fizică şi psihică consumată pentru a avea acces la acest dosar medical. Un dosar care, în realitate, era al nostru! Legătura de sânge dintre noi şi Toni nu o poate contesta nimeni! Dorinţa noastră de a vedea negru pe alb ce s-a întâmplat în cele zece zile în care Toni a fost internat la "Matei Balş" nu poate fi neînţeleasă! 

Considerăm că în toţi aceşti ani am fost supuşi unui abuz absurd din partea conducerii INBI Prof. Dr. "Matei Balş". Este de notorietate publică faptul că dl. Streinu-Cercel Adrian a divulgat fără acordul lui Toni sau al familiei secretul medical pe care apoi l-a invocat faţă de noi în momentul în care am solicitat actele medicale ale fratelui meu. Cum este posibil ca faţă de terţi să nu ai nicio obligaţie, iar faţă de familia pacientului să susţii că dosarul medical este... confidenţial?

Prin victoria noastră de la Curtea de Apel Bucureşti, s-a încheiat o etapă a acestui adevărat război juridic. Lăsăm în urma noastră o decizie fără precedent pentru justiţia din România. "Precedentul Tecuceanu" reprezintă un succes valabil pentru toţi românii care se vor confrunta cu probleme similare cazului nostru. Probabil, această victorie a noastră va duce la schimbarea Legii 46/2003, cunoscută ca "Legea Pacientului". Prin lupta noastră, am vrut să-i ajutăm şi pe alţi români nedreptăţiţi de sistemul medical. 

Eu şi tatăl meu vom intra în faza a doua a luptei juridice cu Spitalul "Matei Balş" şi managerul acestuia, dl. Streinu-Cercel. La Judecătoria Sector 2 Bucureşti urmează să fie repus pe rol dosarul în care solicităm daune morale ca urmare a divulgării secretului medical. Avem convingerea că justiţia îşi va face datoria corect şi de această dată. 

Referitor la dorinţa dvs. de a afla informaţii din dosarul medical al fratelui meu, precizăm următoarele:
În acest moment, familia Tecuceanu nu doreşte să facă niciun comentariu faţă de conţinutul acestui dosar medical. Ne aflăm în litigiu cu cei de la "Matei Balş" şi vrem să respectăm legea până la capăt. 
Aşa cum v-am obişuit în cei mai bine de patru ani de luptă juridică, vom informa opinia publică despre fiecare demers legal pe cale îl vom face.

Acum, mai mult ca oricînd, avem nevoie de linişte. Nu este deloc uşor să treci prin astfel de clipe. Nu este deloc simplu să parcurgi fiecare filă din cele 197 existente în acest dosar medical şi să retrăieşti practic ultimele zile din viaţa unei persoane care este sânge din sângele tău. 

Tot ceea ce vă putem spune acum este faptul că dosarul medical al celui ce a fost actorul român Tecuceanu Aurelian-Antonio se află în faza de expertizare medicală, în afara graniţelor României, la solicitarea expresă a familiei noastre. Am promis public că vom face acest demers şi iată că ne ţinem de cuvânt. 

Alte detalii nu vă putem oferi. A făcut asta, ilegal, dl. Streinu-Cercel Adrian.

Vă mulţumim pentru înţelegere!"