Femeile cu RH negativ sunt obligate să cumpere un vaccin gratuit

Femeile cu RH negativ care vor să aibă al doilea copil sunt obligate să plătească 500 de lei pentru un vaccin care ar trebui să fie gratuit, viitoarele mame punându-și sarcina în pericol dacă nu fac acest vaccin. Însă Ministerul Sănătăţii nu alocă suficiente fonduri pentru achiziţionarea serului, aşa că ele sunt nevoite să şi-l cumpere singure. Spre exemplu, la Iaşi s-au dat bani doar pentru o treime din doze, conform Digi24.
Anual, la Iași sunt necesare peste 300 de doze de vaccin pentru mamele cu RH negativ, însă anul trecut, Ministerul a dat fonduri pentru 72 de vaccinuri, iar anul acesta pentru 90 de fiole.
În aceste condiții, femeile sunt obligate să îl cumpere din farmacii, dar multe nu își permit prețul unui astfel de ser, fiind peste jumătate din salariul minim pe economie.
Conducerea Maternității „Cuza Voda” trebuie să achiziționeze serul din fonduri proprii pentru a putea vaccina femeile cu RH negativ, aflate la prima sarcină, dar și pe cele care provin din medii defavorizate.
În cazul în care acest vaccin nu este administrat la 72 ore după naștere, la următoarea sarcină riscul apariției unor complicaţii la copil sunt mari: anemie, icter sever, până la retard psihic, motor şi chiar deces.
Costul privind tratarea icterului este și de 10 ori mai mare decât cel al unei fiole cu vaccin imunoglobulina anti-D, conform specialiștilor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

BOMBĂ: George Simion a dezvăluit Planul readucerii lui Călin Georgescu la conducerea României! Conferință de Presă Extraordinară pentru Presa Străină: GRAVE NEREGULI LA VOT! - VIDEO

Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Recomandările noastre

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)