Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a publicat în premieră, integral, pe site-ul său, dosarele cadru ale ceea ce istoriografia comunismului a statuat drept "reeducarea de la Piteşti", informează instituţia într-un comunicat.

Publicate pentru prima oară în integralitate, cele 34 de volume însumate (din dosarele 1114 şi 1126) reprezintă mărturii ale ororii, ale funcţionării structurilor Securităţii din penitenciare şi a penitenciarelor şi, nu în ultimul rând, un document tragic al slăbiciunii umane, potrivit CNSAS.

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Documentele cuprind cele mai diferite forme ale operaţiunii destructurante de la Piteşti din intervalul 1949 - 1951 şi prelungirile acesteia la alte trei spaţii carcerale (Braşov, Gherla şi Tg. Ocna), incluzând fotografii ale victimelor şi ofiţerilor implicaţi, certificate de moarte, procese verbale de interogatoriu, descripţii detaliate ale violenţelor din celule şi mecanismele de derobare, sustragere sau eschivă din faţa responsabilităţii.

Principalele surse arhivistice care cartografiază fenomenul Piteşti şi extensiile sale sunt reprezentate, pe de o parte, de dosarul fond Penal nr. 1114, însumând 24 de volume, constituind procesul intentat lotului Eugen Ţurcanu (10 noiembrie 1954), în urma căruia au fost condamnaţi 22 de deţinuţi, respectiv dosarul fond Penal nr. 1126, compus din 10 volume, reprezentând procesul lui Tudor Sepeanu şi al celorlalţi şase ofiţeri implicaţi în atrocităţi (16 aprilie 1957). Ambele unităţi arhivistice, precum şi dosarele personale ale actorilor implicaţi (deţinuţi sau ofiţeri) se găsesc în arhiva CNSAS.

Nici unul din aceste dosare nu poate fi citit ca o descriere onestă şi suficientă a celor petrecute între zidurile penitenciarului Piteşti, se arată pe site-ul CNSAS. Potrivit reprezentanţilor CNSAS, fenomenul sau experimentul Piteşti a reprezentat cea mai violentă formă de represiune asupra deţinuţilor politici petrecută în România şi, se pare, nemaiîntâlnită în niciun stat postcomunist.

Început în septembrie 1949, experimentul de la Piteşti a fost precedat de antecedentele de la penitenciarele Suceava şi Târguşor, unde s-a folosit pentru prima oară termenul de "reeducare", intenţionându-se convertirea ideologică la noile comandamente ale puterii comuniste. Scopul torturilor, al bătăilor, al umilirii simbolice etc. a fost - în primă instanţă - obţinerea demascărilor. Realizarea lor nu garanta, însă, oprirea cruzimilor, cel implicat putând fi oricând subiectul violenţelor. N-a existat un scop real al operaţiunii de la Piteşti, altul decât exterminarea fizică a deţinuţilor sau exerciţiul sadic al cruzimii. La sfârşitul lui august 1951, operaţiunile de la Piteşti se încheie prin transferul tuturor deţinuţilor implicaţi la penitenciarul Gherla. Au existat mai multe încercări de "exportare" a metodelor destructurante puse în practică la Piteşti, la Gherla, Braşov şi Târgu Ocna.