Fiecare filială PSD trebuie să racoleze minimum un parlamentar liberal

PNL acuză PSD că a trasat sarcini fiecărei filiale social-democrate să racoleze cel puţin câte un parlamentar liberal. Aceste informaţii au fost confirmate de unii reprezentanţi PNL contactaţi.
"Partidul Naţional Liberal a luat la cunoştinţă faptul că PSD a trasat sarcină fiecărei filiale social-democrate din întreaga ţară să racoleze minimum un parlamentar PNL. Informaţiile sunt confirmate de reprezentanţi PNL", se arată într-un comunicat PNL.
În opinia liberalilor, aceste practici sunt "dovada disperării social-democraţilor".
"PNL condamnă aceste practici şi e dezamăgit de faptul că, în 2014, PSD recurge la astfel de metode grosolane, specifice începutului anilor '90. De asemenea, astfel de încercări sunt dovada clară a disperării social-democraţilor, care, în încercările lor de a destabiliza PNL, s-au lovit de credinţa comună şi de ataşamentul fiecărui liberal faţă de partidul pe care-l reprezintă", se mai arată în comunicat.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)